Hashtagul a câştigat Super Bowl-ul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hashtag-ul a fost folosit în 58% din reclame
Hashtag-ul a fost folosit în 58% din reclame

Reclamele de anul acesta de la Super Bowl au adus în centrul atenţiei, mai mult ca niciodată, cuvântul anului 2013: hashtag. Acesta a fost folosit în 31 de reclame, mai mult decât oricare altă menţiune a reţelelor sociale.

Potrivit unei analize marketingland.com, 58% din reclamele de la Super Bowl au conţinut un hashtag, spre deosebire de 50% în 2013. Acesta este un nou record şi vine pe fondul creşterii popularităţii hashtag-ului. # a fost introdus şi pe alte reţele sociale, nu numai pe Twitter - Facebook, Pinterest, Instagram, toate aceste reţele pot folosi semnul.

Brandurile au folosit pe scară largă hashtag-ul pentru a genera discuţii în jurul reclamelor lor, deşi anul acesta nu s-a mai înregistrat febra din 2013. Atunci, pe fondul unei căderi de curent de scurtă durată, brandurile au devenit şi mai populare, prin folosirea Twitter-ului. Oreo este un exemplu de manual privind social media de calitate

31 de reclame au avut hashtag-uri, dar doar cinci reclame au conţinut şi menţiunea contului de Facebook al unui brand. Twitter a fost menţionat de patru ori, iar YouTube de trei ori. Google+ rămâne ignorat în continuare. Surprinzător, Shazam a fost menţionat de două ori. Aplicaţia de recunoaştere de muzică a fost folosită în cadrul unor clipuri promoţionale care încurajau oamenii să folosească serviciul.

Hyundai a fost un exemplu, având Facebook, Twitter, YouTube, dar şi un hashtag - #NiceHashtag.

image

T-Mobile, operatorul din SUA care încearcă să convingă oamenii că oferta lor este mai bună decât a concurenţei lor, răscumpărându-le contractul şi eliminând orice limitare de abonament pentru o perioadă dată a folosit hashtag-ul #nocontract.

image

Câştigătorul de pe Twitter

Dacă anul trecut Oreo a câştigat pe Twitter, brandul de ahine JCPenney s-a folosit de Super Bowl pentru a comenta meciul, dar cu foarte multe typo-uri. Apoi au publicat poza cu mănuşile şi hashtag-ul #tweetingwithmitens.
 

Tehnologie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite