Veşti noi despre Windows Phone 8.1: cum e centrul de notificări à la Microsoft şi cum arată noul ecran de start

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Microsoft pregăteşte o nouă actualizare pentru Windows Phone şi în ultima săptămână au apărut noi informaţii despre versiunea „Blue“. Iată-le pe cele mai importante şi cum va fi implementat, spre exemplu, centrul de notificări pe care Android şi iOS îl au de ceva timp.

Prin intermediul site-ului UnleashThePhones, au apărut două videoclipuri în care sunt prezentate Action Center (aşa a ales Microsoft să denumească centrul de notificări) şi tastatura similară Swype. The Verge publică şi informaţii despre noul ecran de start şi despre Nokia Lumia 630, telefonul care nu mai are butoane capacitive, ci cele din Windows Phone 8 au fost integrate în sistemul de operare.

Centrul de notificări nu este cu mult diferit de cele de la Android sau iOS. Este accesibil printr-un swipe din partea de sus a ecranului, iar în ele sunt aduse controalele pentru WiFi, Bluetooth, Internet mobil etc., dar de aici poţi ajunge şi în meniul detaliat pentru setări. În plus, sunt aduse notificările de aplicaţii, cum ar fi SMS-urile sau mesajele primite pe Facebook. Noua versiune de Windows Phone 8 este aşteptată la conferinţa Build a Microsoft din aprilie.

Noul ecran de start din Windows Phone 8 prevede că poţi să-ţi alegi o fotografie de fundal, dar poţi alege şi o imagine pentru live tile-urile pe care le ai deja pe ecran. Aplicaţii ca Office, Games sau Xbox Music nu vor fi însă schimbate. Pentru cei care nu doresc să aibă o imagine sub formă de puzzle, vor avea la dispoziţie actuala paletă de culori din Windows Phone.

image

A apărut şi o imagine cu Nokia Lumia 630, primul telefon cu Windows Phone care să nu mai aibă butoane deloc, aşa cum a făcut Google când a lansat Android 4.0. Telefonul nu-i deloc unul de vârf, are doar un ecran de 4 inci cu 1GB de memorie RAM şi procesor dual-core. Este o mică actualizare pentru Lumai 620 din prezent şi un exemplu de cum se va schimba puţin Windows Phone 8 de anul acesta. Secundar, Nokia va deveni parte din Microsoft în următoarele luni.

În final, tastatura similară Swype care îţi permite să scrii prin swipe de la o literă la alta şi nu prin tastare clasică. Swype este una dintre cele mai atractive aplicaţii pentru utilizatori şi a ajuns atât de populară, încât Google a decis să includă funcţionalitatea în propriul sistem de operare. Este o noutate bună de la Microsoft şi una cu care se diferenţiază puţin de iOS. Apple nu permite niciunui dezvoltator să creeze tastaturi noi.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite