Următorul HTC One, mai „metalic“ decât predecesorul său

0
Publicat:
Ultima actualizare:
HTC M8 nu va mai avea plastic pe margini FOTO The Verge
HTC M8 nu va mai avea plastic pe margini FOTO The Verge

HTC nu are de gând să prezinte urmaşul lui HTC One la MWC 2014, dar asta nu înseamnă că informaţiile despre viitorul vârf de gamă al taiwanezilor încetează să apară.

HTC One este unul dintre cele mai bine-construite telefoane lansate anul trecut şi corpul său din aluminiu este printre cele mai frumoase pe care le-am văzut vreodată. Potrivit unei imagini care circulă pe Internet, HTC M8 (sau HTC One 2, sau HTC One Plus) va avea chiar şi mai puţin plastic în carcasă.

Pe HTC One, taiwanezii au folosit mici inserţii de plastic pentru a asigura funcţionarea fără probleme a antenelor, şi o bandă care înconjoară întregul telefon.  

Pentru M8, taiwanezii vor renunţa la acea bandă de plastic. În schimb, va exista o bandă non-metalică pe marginea de sus a telefonului, precum şi două dungi subţiri pe spatele dispozitivului.

S-ar părea că inginerii HTC au lucrat de zor pentru a maximiza performanţa antenelor, pentru ca acestea să poată funcţiona şi în cazul unei cantităţi mai mari de aluminiu.

De asemenea, HTC M8 va avea butonul de power în colţul din dreapta, iar mufa pentru căşti va fi poziţionată pe marginea de jos.

Se presupune că HTC One 2 va fi disponibil în cinci culori – argintiu, cenuşiu, roşu, auriu şi albastru.

Telefonul va fi lansat pe 25 martie, într-un eveniment ce va avea loc simultan în Londra şi New York. Tech Adevărul va fi prezent şi vă va oferi imagini şi informaţii în premieră. 

Tech Adevărul vă va aduce video-uri hands on cu dispozitivul de la MWC 2014. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite