Numele viitoarelor telefoane Google sunt confirmate: Nexus 5X şi Nexus 6P
0
Google ar fi colaborat cu LG şi Nexus pentru noile telefoane Nexus. Acum, aflăm că acestea se vor numi Nexus 5X şi Nexus 6P mulţumită imaginilor cu cutiile acestor telefoane.
După lansarea noilor iPhone-uri la începutul acestei luni, foarte mulţi aşteaptă cu interes anunţul legat de noile dispozitive Google Nexus.
Deja de câteva luni pe internet aţi văzut o varietate foarte mare de zvonuri legate de două noi smartphone-uri ce vor fi lansate prin intermediul programului Nexus. Cu cât lansarea acestora se apropie mai mult însă, din ce în ce mai puţine aspecte sunt puse sub semnul întrebării.
În principiu va fi vorba de două telefoane cu numele Nexus 5X şi Nexus 6P. De producţia acestora se vor ocupa ce de la LG, respectiv Huawei. Cifra din numele modelului este o referinţă clară către diagonala ecranului. Singura dilemă care mai rămâne în aer, după publicare acestor noi imagini, ţine de participarea LG şi Huawei în realizarea aparatelor. Din păcate, nu există nici o urmă legată de brandingul celor două companii nicăieri pe aceste cutii.
Vezi toate detaliile despre aceste două telefoane
