FOTO Samsung Galaxy S4 are un „frate“ mai mic: Samsung Galaxy S4 mini apare în primele fotografii neoficiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Portret de linie: Galaxy S4, Galaxy S3, Galaxy S4 mini. FOTO SamMobile
Portret de linie: Galaxy S4, Galaxy S3, Galaxy S4 mini. FOTO SamMobile

Samsung Galaxy S4 abia a fost prezentat şi deja i s-a pregătit un „frate“ mai mic, conform ultimelor informaţii neoficiale. Samsung Galaxy S4 mini calcă pe urmele lui Galaxy S3 mini.

Samsung Galaxy S4 este oficial de aproximativ o săptămână şi cei de la SamMobile deja au obţinut câteva fotografii cu o versiune mai mică a sa. Este construit pe acelaşi tipar, dar dotările de dincolo de carcasă sunt mult mai limitate, precum au fost în cazul Galaxy S3 mini care a venit la câteva luni după ce Samsung a lansat Galaxy S3, smartphone-ul de top din 2012.

Samsung Galaxy S4 mini are, conform primelor informaţii, un procesor dual-core la 1,6GHz, rulează Android 4.2 Jelly Bean şi ecranul este de 4,3 inci S-AMOLED la o rezoluţie de 960x540 pixeli (qHD, cu o densitate a pixelilor de 256 ppi). Alte informaţii nu mai sunt, dar cel mai probabil memoria RAM va fi de 2GB şi camera foto de 8 megapixeli. 

Fotografiile provin din Rusia, dacă limba setată pentru telefon este un indiciu, şi arată un smartphone construit după chipul şi asemănarea Samsung Galaxy S4, dar intrat la apă. Modelul superior va fi lansat pe piaţă până la finalul lunii aprilie la un preţ de aproximativ 600 de euro. În România, Samsung Galaxy S4 va avea un procesor quad-core şi nu mai celebru Exynos 5 Octa cu opt nuclee.

Imaginile neoficiale cu Samsung Galaxy S4 mini

image
image
image
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite