Când se lansează Android 4.4 KitKat şi Nexus 5? Ultima strigare e 28 octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

14 octombrie a venit şi a trecut, era data la care Android 4.4 KitKat trebuia să fie lansat, conform zvonurilor. Mai nou, e vehiculată data de 28 octombrie, adică data la care se împlineşte un an de zile de la lansarea ultimului telefon Nexus. Să fie sau să nu fie reală data?

Există contul de Twitter KitKat, dedicat noii versiuni de Android. Şi aici au apărut două indicii - redate mai jos - care ar duce la data de 28 octombrie. În primul rând, e mesajul Everybody dance now care, informează Engadget, face trimitere la C+C Music Factory, cunoscută înainte drept The 28th Street Crew. Şi Google nu e o companie care să dea înapoi de la puzzle-uri şi ghicitori. 

Apoi, a apărut mesajul This Is It, cu o presupusă trimitere spre filmul lui Michael Jackson lansat pe 28 octombrie. De aici s-a mers direct la dată şi s-a ajuns la 28 octombrie 2013, lansarea Android 4.4 KitKat. De fapt, încă nu e nimic sigur. Google nu s-a dezis niciodată de la a arunca vreo ghicitoare prin mesajele sale publice, dar asta nu înseamnă că a devenit o practică recurentă sau că recurge la ea acum.

Totuşi, rămâne valabilă coincidenţa: pe 29 octombrie au fost lansate Android 4.2 Jelly Bean şi Nexus 4 cu Nexus 10, iar acum lansarea se învârte în jurul acelei perioade. Să fie Google o companie atât de fixistă şi să lanseze la un an distanţă? Se prea poate. Până atunci, mai avem de aşteptat puţin peste o săptămână.

Hai să discutăm pe Facebook, ne găseşti pe Tech Adevărul

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite