CV-ul, reinventat de trei români: cum ar arăta pentru Andreea Esca sau Darth Vader

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă n-ai auzit de Novoresume, nu e târziu să cauţi acum câteva informaţii. Este un startup care are o idee simplă: să facă din CV o foaie care te reprezintă rapid, concis, modern. Iată cum ar arată CV-urile lui Andreea Esca, Adrian Mutu sau Darth Vader.

Acest startup Novoresume a pornit cu Andrei Kurtuy, Cristian Letai şi Ştefan Polexe. Ideea unui CV care să iasă în evidenţă, care să fie concis şi să îi transmită angajatorului toate informaţiile necesare a pornit de la Cristian. El voia să se angajeze la Saxo Bank, în Danemarca, şi la interviu s-a dus cu ceea ce el, designer grafic, a găsit că este cea mai bună formă de promovare a lui în câmpul muncii. Din acea „fişă“ de prezentare a lui a rezultat Novoresume (sau, „mai corect“, Novorésumé).

Înainte de discuţia cu ei, le-am cerut să creeze câteva CV-uri pentru oameni cunoscuţi din România, din industrii diferite. Au rezultat profilurile de angajaţi pentru Andreea Esca, Mugur Isărescu, Cristian Mungiu şi Adrian Mutu. Până acum, ei au mai creat astfel de CV-uri pentru Elon Musk, Darth Vader (pentru că şi un lord întunecat are nevoie de background profesional) şi Deadpool.

Au peste 43.000 de utilizatori în întreaga lume, iar produsul acesta al lor a fost gândit de la început pentru Europa de Vest şi Statele Unite ale Americii, unde piaţa muncii este mai deschisă la nou decât ar fi în Europa de Est sau Asia. O curiozitate a mea, după ce am văzut CV-urile care pot fi generate prin site-ul lor, a fost de ce există grafice în loc de procente.

image

Se pare că un procent, care nu e 100%, lasă loc de o întrebare - de ce nu te descurci foarte bine?, pe când un grafic stabileşte nivelul pregătirii altfel în mintea angajatorului. Poţi ţine cont de asta când îţi faci un CV.

Novoresume a fost lansat în versiune beta în februarie, iar de la primii utilizatori - studenţi români din străinătate - a venit şi feedback. Unul dintre ei spunea că a reuşit să se angajeze pe un post de PR part time la unul dintre trusturile media din Copenhaga. Eu le-am descoperit startup-ul ceva mai târziu, în iunie, în urma unei discuţii cu Bogdan Badea, Smartree (companie specializată pe HR). Dacă un om specializat în recrutare a fost impresionat de o aşa idee, înseamnă că are potenţialul de a fi un CV al secolului XXI.

image

Esenţa unui CV realizat prin site-ul lor este că, fiind organizat pe o singură pagină, condensează informaţia la ce este relevant: experienţă în muncă, abilităţi şi competenţe, educaţie şi atuurile care îl fac pe candidat potrivit pentru acel job. Ai astfel o imagine generală, dar şi specifică pentru ceea ce angajatorul caută.

Ai putea să-ţi faci un astfel de CV acasă? Desigur, ţi-ar trebui experienţă de Photoshop şi Illustrator, ceea ce nu e deloc greu pentru un designer grafic, dar devine un impas serios pentru un inginer specializat în electronică, pentru un director specializat în import - export sau pentru un producător de bere. Ei trec peste acest pas şi oferă doar unealta de aranjare a informaţiei pe mai multe tipare de CV.

image

Novoresume a fost lansat gratuit şi monetizarea va fi realizată cu abonamente. De asemenea, se orientează mult pe zona de B2C, adică de la viitori angajaţi către companii decât B2B - între companii.

Cine sunt creatorii Novoresume

Andrei Kurtuy s-a născut în Aleşd, judeţul Bihor, iar din ianuarie 2016 are o diplomă de „Professional Bachlor“ în inovaţie şi educaţie antreprenorială la Copenhagen Business Academy. Este la un program de masterat tot în Copenhaga.

Cristian Letai este din Oradea şi are o diplomă „Academy Profession“ în Multimedia and Design la Copenhagen Business Academy. Este student în anul doi la Universitatea Aalborg în Copenhaga, unde studiază „IT Communication and New Media“.

Ştefan Polexe este din Câmpulung Muscel, judeţul Argeş, şi în această vară a absolvit „Professional Bachlor“ în Software Development la Copenhagen Business Academy. Cel mai probabil va continua din toamnă cu un program de masterat în acelaşi oraş.

Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!

image
image
image
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite