Internetul ajută, dar nu-ţi dă dragoste în traistă

Site-urile care-ţi promit dragostea eternă sunt mai complicate ca „agăţatul“ din viaţa reală. Am încercat să ne găsim iubirea, dar am terminat prin a fi dezamăgiţi de rezultate. Şi nu numai noi.

Internetul schimbă lucrurile, schimbă vechile practici şi schimbă chiar matrimonialele. Sunt site-uri dedicate, sunt reţele sociale, ba chiar au fost create şi aplicaţii pentru dispozitivele mobile prin care oamenii să-şi găsească jumătăţile. Am căutat să văd dacă jumătăţile acestea există online şi sunt de găsit.

Un caz celebru în matrimonialele online este cel al lui Gary Kremen, creatorul site-ului Match.com, cel mai mare din acest domeniu. El şi-a pierdut iubita în faţa unui bărbat pe care ea l-a cunoscut pe… Match.com. Cel puţin Kremen a aflat astfel că site-ul este eficient. Eu n-am ales Match.com, nici Facebook, alt site „responsabil“ de legarea multor relaţii, ci am mers direct la altă ţintă.

Site-ul se numeşte OKCupid şi a devenit celebru prin potrivirile pe care le face. Pe baza unui chestionar la care utilizatorii sunt puşi să-l răspundă, site-ul calculează care sunt şansele ca un potenţial cuplu să meargă mai departe. Este algoritmul dragostei care a adus succes acestui site, dar nu despre succes e vorba aici, cel puţin nu unul în afaceri.

Înveţi să pescuieşti

Dacă oamenii ar avea peşte, nu le-ar mai fi foame pe moment, dar dacă ar şti să pescuiască, nu le-ar mai fi foame o viaţă. OKCupid dă undiţa, dă lacul şi dă momeala pentru a pescui o viaţă. Eu am început să folosesc reţeaua în urmă cu două luni. Cea mai longevivă legătură am păstrat-o cu o fată pe care o voi numi Adela. Ea lucrează la un call center din Bucureştii Noi, discută în numele firmei cu clienţi din America de Sud, iar toată ziua „locuieşte“ pe un scaun, la un birou. Are peste 25 de ani şi îşi caută prieteni noi cu care să discute. Toată lumea doreşte asta de la un site de matrimoniale, nu? 

„N-am căutat nimic special la început, mi-a făcut o prietenă contul şi am intrat din când în când. Apoi, am început să intru mai des, am adăugat mai multe poze şi am ajuns să cunosc oameni interesanţi“, mi-a spus Adela. Este şi acesta un laitmotiv, prietenii sunt oameni buni care încep să le facă celor apropiaţi conturi pe reţele sociale, pe site-uri de matrimoniale, iar apoi au grijă să le ofere celor fără de iubire contul şi parola. Cumva, oamenii prind apoi gustului căutării jumătăţii.

Mihaela are aproape 30 de ani, iar pe OKCupid s-a trecut drept lesbiană. A spus că a întâlnit câteva persoane cu care a discutat mult şi productiv, dar în ceea ce priveşte o legătură mai specială, n-a ajuns decât la o relaţie de circa trei luni cu o studentă. „Prietenii mei n-au o problemă cu orientarea mea sexuală, dar m-am întrebat de câteva ori cum aş fi cunoscut fete ca mine, dacă n-aş fi avut internet. Poate că erau şi înainte tehnici, dar eu apreciez că pot beneficia de cele din prezent“, a spus aceasta.

O fată pe care o voi numi Alina mi-a spus că ea a cunoscut pe cineva pe un site similar. Relaţia a ţinut câteva luni, iar între ei a persistat mereu bănuiala că celălalt încă are contul activ. Pe OKCupid a pornit din dorinţa de a testa reţeaua, de a vedea cum sunt oamenii şi dacă mai are acelaşi noroc. În ultima jumătate de an a avut noroc de două ori. „În copilărie, citeam uneori rubrica de matrimoniale din ziar. Mama râdea de mine, cum să cred în aşa ceva, cum să cred că oamenii vor oferi seriozitatea pe care o promit. Până la 26 de ani habar n-aveam că am să ajung şi eu la matrimoniale, dar fără să cer seriozitate, ci să mă uit pe procente în funcţie de cât mă potrivesc cu cineva“, a afirmat Alina.

„Pisi, îţi arăt oraşul seara?“

Unele replici de agăţat au intrat în folclor şi oamenii le folosesc mai mult să se amuze decât să agaţe propriu-zis pe cineva. Paradoxal, astfel de replici au ajuns mai eficiente când sunt spuse pe un ton vădit dispreţuitor şi la băşcălie, decât când au apărut ca „scântei“ pentru o conversaţie. Printre acestea sunt celebrele: „Ai picat din Rai, că eşti ca un înger?“, „Pisi, îţi arăt oraşul seara?“ sau „Tatăl tău e terorist? Că tu eşti bombă!“. Apoi sunt cele care se iau mai puţin în serios, dar sunt folosite mai mult pentru primul zâmbet: „Ştii cât cântăreşte un urs polar? Suficient cât să spargă gheaţa!“, „Vii des pe-aici?“ sau „Salut! Că bună eşti deja!“. Mai funcţionează atunci când ai algoritmul iubirii de partea ta?

Am cerut câteva întrebări unei prietene, Dana. Ea a început ca fată heterosexuală pe OKCupid, apoi a experimentat o vreme cu orientarea bisexuală. „Ar trebui să facem sex, fără obligaţii, fără nimic :)“ a fost mesajul primit de la un anume Şerban. Poate că acel „fără nimic“ ar fi inclus totuşi un prezervativ. Printr-un
alt mesaj, un anume Călin a încercat să fie puţin poet. „Demoniţă întunecată, ai venit să îmi bântui nopţile şi să-mi sufoci zilele, dar care ar putea fi numele unei asemenea făpturi frumoase?“. 

Dana spune că replica pe care a găsit-o interesantă a venit când se declarase bisexuală. „Dacă ai vreodată chef să porţi o conversaţie interesantă, mă poţi căuta. Mă poţi aborda pentru orice subiect. Chiar dacă nu am nicio idee despre ce e vorba, sunt curioasă şi interesată de lucrurile noi“. Cu această fată, ea avea o potrivire de 80%, iar ca prietene ajungeau la 66%.

Ea mi-a mărturisit că şi-a făcut cont pe OKCupid din curiozitate şi i s-a părut interesant modul în care este calculată compatibilitatea pe baza răspunsurilor la întrebări care, în aparenţă, par banale. „Nu mi-am întâlnit perechea, nu acesta era scopul, dar am descoperit altceva. Printre cei cu care am avut compatibilitate mare se numără şi un prieten de-al unui fost iubit, chiar la 93%. El mi-a vizitat profilul, deci văzuse şi el scorul“, a spus Dana.

Potrivirea este scrisă în biţi

Înainte de OKCupid am încercat, în urmă cu aproape patru ani, site-urile de acest tip din România. „Intimitate“ este plin de pornografie şi, în general, este destinat persoanelor care oferă servicii sexuale contra cost. Pe „Simpatie“ este ceva mai bine, profilurile sunt completate într-o notă mai serioasă, dar după o perioadă de probă trebuie plătit un abonament. În final, este „Prieteni Okay“ care se doreşte o reţea socială fundamentată pe alăturarea oamenilor într-un cuplu. Trecerea de la cele trei enumerate mai sus la OKCupid este ca saltul din căruţă în maşină de lux.

Întrebările sunt punctul forte al OKCupid şi algoritmul „din spate“ decide, de multe ori, felul în care oamenii ajung să interacţioneze. Printre întrebări se numără cele cu privire la alegerile politice, la consumul de droguri sau la credinţă. Întrebările, deşi sunt prezentate drept un mod de a-ţi contura un profil faţă de ceilalţi, urmăresc să stârpească problemele sensibile, cum ar fi disputele pe teme religioase. „S-ar putea să îţi placă“ este câmpul sub care sunt prezentate persoanele pe care, conform informaţiilor furnizate, un utilizator ar găsi agreabile alte persoane. Jumătatea nu se mai caută din persoană în persoană, ci se caută printr-un mic fragment din ceea ce reprezintă „big data“, adică transformarea unui flux imens de informaţii în câteva relevante pentru fiecare utilizator.

În online, oamenii trebuie să fie mulţumiţi pentru a-şi continua activitatea, iar OKCupid a înţeles asta. Pe măsură ce se apucă de cernut fiecare utilizator prin sita pe care o deţine, ştie că atunci când va ajunge în „apele libere“, în reţeaua „de cuplare“, va avea ceva mai multe şanse să fie mulţumit în încercarea sa de a găsi pe cineva dacă i se dau periodic procentele şanselor de reuşită.

Într-un interviu acordat site-ului „The Verge“, Max Krohn, cofondatorul OKCupid, a oferit câteva date despre acest Cupidon virtual. „Ajungem la 40.000 de întâlniri virtuale zilnic. Noi ne-am caracterizat printr-o nişare extremă, iar de acest lucru nu uităm nici când utilizatorul alege să părăsească reţeaua. Vrem să aflăm de ce, dacă şi-a găsit perechea şi cine e, credem că astfel fiecare utilizator revine cândva, dacă mai are nevoie“, a declarat acesta.

Dintre cele câteva zeci de mii de interacţiuni zilnice, circa 300 de oameni găsesc pe cineva. OKCupid ţine şi această evidenţă. „Multe dintre cunoştinţele mele au copii cu cineva pe care l-au întâlnit pe OKCupid“, a mai afirmat Krohn. 

Străinii care se ştiu bine

Pe OKCupid se alege numele, se alege poza şi se completează chestionarul. Vin primele răspunsuri şi utilizatorul primeşte prima recomandare, mai are de răspuns la alte câteva zeci până când vor fi completate toate locurile. După 50 de întrebări, cele trei locuri cu recomandări sunt pline şi în fiecare zi vin alte femei sau alţi bărbaţi la rând pentru a-i judeca dacă sunt de interes sau nu. Utilizatorii se identifică între ei pe baza pseudonimelor care, uneori, pot fi numele lor reale. Site-ul cuplează în fiecare minut sute de mii de oameni prin ceea ce numeşte „Quiver“ (trad. – freamăt). Sunt câte trei recomandări rapide care pică la fix pe răspunsurile oferite la întrebările din chestionarul de început.

Oportuniştii unei industrii enorme şi-au dezvoltat strategii

ll Industria iubirii nu prea cunoaşte scăderi, fie că e vorba de cărţi şi reviste prin intermediul cărora oamenii află cum să-şi găsească perechea potrivită, fie că e vorba de show-uri de televiziune sau site-uri şi aplicaţii pentru dispozitive mobile. Este un câmp la fel de mare ca ghicirea în stele, însă aici se ghiceşte în sentimente şi atracţii. Legat de replicile de agăţat, în urmă cu câţiva ani era la o televiziune show-ul „The Pick-Up Artist“ (n.r. – Fustangiul). Omul din spate se numeşte Erik James Horvat-Markovic, îşi spune Mistery, iar el „educa“ bărbaţi pentru a-şi găsi jumătăţile. Strategia sa, pe care a denumit-o „Mistery Method“, şi-a dezvoltat în zece ani după multe eşecuri şi reuşite, după cum afirmă în primul episod al emisiunii. A scris şi cărţi, a avut şi propria emisiune, a devenit o vedetă ridicată pe piedestalul cuplării unor oameni cu alţi oameni. 

Esenţa metodei lui Mistery este jocul. Jocul atracţiei sau mimării ei în care participanţii se pot folosi de orice şiretlic pentru a ajunge puţin mai în faţă. În „The Pick-Up Artist“, concurenţii erau eliminaţi după fiecare probă, dacă nu reuşeau să o îndeplinească, la final ajungând doar cel mai bun, iar fiecare episod era structurat drept un alt capitol în care telespectatorul să mai înveţe ceva.

Un moment interesant a fost şi în istoria Facebook. Când Mark Zuckerberg a creat reţeaua, el o voia ca un loc în care oamenii să discute între ei, să interacţioneze şi să depindă de produsul său. I-a luat câţiva ani ca să ajungă într-o formă finisată, iar una dintre cele mai interesante funcţii a fost introducerea statutului cu privire la viaţa sentimentală. Zuckerberg nu s-a gândit la asta, dar un coleg de la Harvard i-a oferit indirect ideea într-o pauză de masă. I-a spus că a remarcat o fată pe TheFacebook.com, la vremea aceea, dar nu ştie dacă are pe cineva. Aşa s-a ajuns ca „într-o relaţie“, „singur“ sau „divorţat“ să apară pe ceea ce a devenit cea mai mare reţea socială. Mai este şi statutul de mijloc, „într-o relaţie complicată“, iar din 2012 se pot trece drept căsătorite şi persoanele de acelaşi sex.

Cerinţe puţine, dar precise: sex dintr-un clic

Toate cele relatate până acum necesită însă timp, cuvinte aruncate online prin care autorul speră să ajungă la o relaţie, iar asta a dus la apariţia unor alte produse. Cele de menţionat sunt site-ul – şi, mai nou, aplicaţia mobilă –„Bang with friends“ (BAF) şi aplicaţia Tinder. Primul serviciu presupune că un utilizator se autentifică folosindu-şi contul de Facebook, iar din lista sa de prieteni alege persoanele cu care ar face sex. Nu-i loc de dragoste decât mai târziu, BAF se ocupă de alte dorinţe. Odată bifată persoana în cauză se intră în aşteptare. Dacă şi ea alege la rândul ei persoana care a ales-o, atunci cele două sunt informate şi pot continua discuţia prin mesaje private pe Facebook. Ştiu deja ce vor, replicile de agăţat nu-şi mai au rostul, nici profilurile atent editate. În plus, BAF se bazează pe faptul că oamenii se ştiu într-o mai mică sau mai mare măsură.

Tinder caută oameni pe circa 150 de kilometri în jurul utilizatorului. Fiecare om se autentifică folosind tot
Facebook, îi sunt extrase poza, numele şi vârsta, apoi se începe căutarea. Dacă în rază mai sunt alţi oameni, atunci le sunt afişate profilurile. Fiecare persoană poate fi respinsă sau apreciată, apoi se trece tot la aşteptare până când se întâmplă o potrivire. Mai departe se discută pe serviciul de chat al Tinder pentru alte planuri şi detalii.

În secolul al XXI-lea, Cupidon nu mai este aşteptat să tragă cu săgeţi, ci trebuie să ofere Internet wireless de la un hotspot pe care îl ţine sub aripă. Oamenii şi-au construit propriile „săgeţi“ pentru iubire, le lansează în rafală pe orice platformă se poate şi speră ca măcar una să se înfigă la o ţintă dorită. Eu nu mi-am găsit iubirea pe OKCupid, nici măcar prin Tinder n-am ajuns la o potrivire până în prezent, în ultimele patru luni.

Despre Facebook aş spune că este precum curtea şcolii. Când placi pe cineva, iei mingea de pe terenul de sport şi o arunci din greşeală spre acea persoană. Zuckerberg chiar a implementat o astfel de funcţie, se numeşte „Poke“, practic să „împungi“ pe cineva pentru a-i atrage atenţia. Nu a fost un succes. Acum, jumătatea şi lucrurile bune nu mai vin la cei care aşteaptă, ci la cei care se duc după ele şi le caută folosind toate instrumentele disponibile.