Microsoft trimite MS-DOS şi Word la muzeu. Ce glume şi înjurături au lăsat în urmă primii programatori ai companiei?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Microsoft scoate de la naftalină codurile sursă pentru mai vechiul sistem de operare MS-DOS şi pentru editorul de text Word şi le trimite la muzeu. Totuşi, codurile nu sunt doar pline cu liniile cunoscute, ci au tot felul de glume şi înjurături strecurate pe parcurs.

Microsoft a anunţat în această săptămână că trimite codurile sursă pentru Word şi MS-DOS Muzeului pentru Istoria Computerelor, iar acestea vor deveni astfel disponibile publicului larg pentru prima dată. Muzeul are un program în derulare acum care presupune că urmăreşte să obţină şi conserve tot felul de programe celebre din ultimele decenii de viaţă a calculatoarelor. Programatorul Leon Zandman prezintă acum câteva dintre surprizele descoperite în coduri, scrie The Verge.

„Un utilizator idiot care foloseşte reţeaua Novell“ este unul dintre comentariile care apar printre liniile de cod ale versiunii 1.1 de Word. „codat inline, pentru că suntem zei“ este alt mesaj care apare în codul aceluiaşi editor de text. Existau şi jocuri de cuvinte, cum ar fi „Bill «Shake» Spear“ cu referire la William Shakespeare. Mai jos sunt tweet-urile publicate de Zandman, dar pozele sunt publicate şi pe site-ul Imgur.

MS-DOS a pornit la drum când IBM a apelat la Microsoft pentru a lucra la un proiect denumit „Chess“. Compania a ajuns să furnizeze un sistem de operare pentru IBM, denumit PC-DOS, dar a creat şi un MS-DOS pe care avea să-l vândă sub numele său şi să-şi câştige astfel popularitatea şi succesul în lumea PC-urilor. Cât despre Word, a fost lansat în 1989 şi în patru ani a ajuns să genereze jumătate din toate veniturile globale ale acestei pieţe. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite