În mai puţin de un an, încrederea românilor în plata online a crescut considerabil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aplicaţia Netopia de plată prin telefon.
Aplicaţia Netopia de plată prin telefon.

În nouă luni din 2016, utilizatori de servicii pentru plată electronică au derulat cu 15% mai multe plăţi decât în 2015. Nu înseamnă că procentul este incredibil de mare, dar este o creştere utilă pe termen lung.

Netopia mobilPay estimează că până la finalul anului volumul plăţilor electronice pe care le va procesa va ajunge la circa 4,5 milioane. Asta înseamnă cu 73% mai mult faţă de 2015, iar valoarea sumelor achitate digital va cumula 175 milioane euro, în creştere cu 30% faţă de anul trecut.

Potrivit datelor companiei, de la începutul anului până în prezent, circa 30% din totalul tranzacţiilor Netopia mobilPay au fost realizate de pe dispozitive mobile. Smartphone-urile au fost utilizate cu precădere, ponderea lor din totalul achiziţiilor online din primele trei trimestre fiind de 26%, în timp ce 4% dintre tranzacţii au fost făcute de pe tablete.

În ceea ce priveşte profilul şi segmentul de vârstă care a generat majoritatea plăţilor electronice şi mobile, 70% din ele au fost făcute de români cu vârste între 25 şi 44 de ani, în timp ce tinerii de 18 – 24 de ani au realizat 15% din plăţile digitale şi mobile realizate prin Netopia mobilPay. Bărbaţii sunt, în continuare, cei care fac majoritatea tranzacţiilor pe internet, în proporţie de 60%. Iar bucureştenii au generat aproximativ 42% din tranzacţiile intermediate de companie în primele trei trimestre. Capitala e astfel pe primul loc în topul românilor care au plătit cel mai mult online cu cardul.

În final, suma medie cheltuită online în perioada analizată a fost de 230 lei, echivalentă cu cea raportată în 2015. Cele mai mari plăţi digitale procesate de Netopia mobilPay, de la începutul anului, s-au ridicat la 91.000 lei şi, respectiv, 73.000 lei, pentru două facturi, iar cea de-a treia a fost în valoare de 33.000 lei, pentru bilete de avion.

Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite