Video Book-trailerele elevilor de la Festivalul Boovie au ajuns la un nivel profesionist. Actorul Marius Manole: „Depășesc ceea ce este pe piaţă"
0Circa 6.100 de elevi şi profesori din peste 600 de localităţi din România şi Republica Moldova şi-au prezentat creaţiile la Festivalul Internaţional de book-trailere Boovie, care are loc la Cluj-Napoca, în perioada 14-17 iulie, iar cele mai bune dintre ele au fost premiate miercuri seară la gala de închidere.

Iniţiatoarea şi coordonatoarea festivalului, Carmen Ion, a declarat, pentru AGERPRES, că juriul a fost încântat de creaţiile elevilor şi că unele dintre trailere chiar depăşesc "ceea ce este pe piaţă", scrie Agerpres.
"Au fost aproximativ 50 de evenimente, între care câteva întâlniri absolut excepţionale, cu doamna Medeea Marinescu, cu scriitorii Florin Bican şi Alex Moldovan, cu Marius Manole, care a impresionat teribil sala. Am avut nişte traineri excepţionali, toate atelierele au fost pline. E o senzaţie de împlinire că munca noastră nu a fost în zadar. Aş avea o menţiune specială pentru doamna Diana Buluga, actriţă la Teatrul din Cluj, care ieri avut o superbă întâlnire cu copiii, în care le-a prezentat şi Teatrul Naţional. Juriul a fost impresionat de calitatea trailerelor, spunea Marius Manole că unele dintre ele chiar ajung la un nivel profesionist, care depăşeşte cumva ceea ce este pe piaţă", a spus Carmen Ion.
Potrivit unei informări a organizatorilor, la eveniment au participat 6.148 de echipieri (5.520 elevi şi 628 profesori) din 492 localităţi rurale şi 122 urbane, din Romania şi din Republica Moldova.