Au sărbătorit împreună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Englezii care au rămas peste noapte la Cluj-Napoca au băut cot la cot cu fanii „vişinii”. Unele baruri clujene au mărit special preţurile, profitând de darea de mână a suporterilor englezi.

Egalul uriaş obţinut în compania vicecampioanei Europei nu a trecut nesărbătorit de fanii clujeni. Aceştia au ieşit în număr mare în Piaţa Avram Iancu din centrul oraşului şi au cântat imnul echipei favorite. În boxele amplasate în jurul fântânii arteziene se auzeau cântece ale formaţiei din Gruia, iar fanii, beţi de fericire, au atras atenţia forţelor de ordine, care au apărut pentru a evita orice eveniment neplăcut. Clujenii au fost însă paşnici, nefiind nevoie de intervenţia acestora.

„Hai să dăm mână cu mână!”

Fanii englezi nu au părut foarte deranjaţi de faptul că favoriţii lor au plecat fără gol de la Cluj. După meci, sute de britanici au luat cu asalt puburile clujene. În multe dintre ele, ei s-au simţit ca acasă deoarece şi la Cluj, numeroase baruri sunt amenajate în subsoluri de clădiri.

Roşii la faţă, volubili şi glumeţi, englezii au petrecut până în zori de zi. Au băut, au glumit şi au dansat de au rupt podelele alături de români. Din când în când strigau în cor scandări de stadion, convinşi că Chelsea oricum va trece de grupe. „Berea nu e aşa ieftină cum ne aşteptam, dar atmosfera e grozavă.

 Îmi pare rău că nu a bătut Chelsea, dar mă bucur că am venit la Cluj”, s-a confesat Mike, un londonez cu accent ciudat, dar extrem de dornic să se facă înţeles. Un altul, Derek, a povestit că pentru el este o afacere excelentă să bea bere în România, aceasta fiind mult mai ieftină decât în Anglia.

Preţuri mai mari peste noapte

Unii proprietari de localuri din oraş s-au grăbit să mărească preţurile la bere, pentru a stoarce maximum de profit de pe urma celor 1.200 de englezi sosiţi în capitala Ardealului. De exemplu, în Janis Pub, un popular bar din centrul oraşului, preţul halbei de Heineken a sărit pentru o noapte de la 5 la 7 lei. „Am băgat un preţ special pentru că ne aşteptam să dea englezii năvală”, a spus fără ocolişuri unul dintre barmani.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite