Lukas Magera: „Vreau să fiu ca Adebayor“
0Lukas Magera, autorul unei „duble“ în „demolarea“ Craiovei, are gânduri mari pentru viitor. Atacantul ceh a dezvăluit pentru „Adevărul“ că faptul că este antrenat de un conaţional de-al său l-a ajutat enorm, iar rezultatele se văd pe teren.
Dacă în victoria cu Universitatea, Ianis Zicu a încântat prin pasele sale, în schimb, Lukas Magera a fost omul cu golul. Autor a unei „duble", cehul a ajuns la cota cinci în clasamentul marcatorilor în Liga I. Vârful a explicat pentru „Adevărul" secretele renaşterii sale sub comanda conaţionalului său, Duşan Uhrin jr. „Antrenorul mă ştie bine. Încă din 2004, când el era la Mlada şi eu la Ostrava, a vrut să lucrăm împreună, dar cluburile nu s-au înţeles atunci. A reuşit să mă ia cu el la Timişoara, la primul lui mandat. Vorbim mult, mă ajută şi faptul că suntem cehi şi înţeleg foarte bine ce vrea de la mine", şi-a început discursul atacantul de 28 de ani.
„Duşan este cel mai bun antrenor cu care am lucrat! Revenirea lui la Timişoara a fost bună pentru toată lumea, mai ales că şi fanii îl iubesc", ne-a spus jucătorul. El s-a referit şi la victoria categorică a bănăţenilor, care a apropiat Poli la două puncte de liderul Oţelul: „Nu ştiu dacă am făcut cel mai bun meci al meu de când sunt la Timişoara, dar am evoluat bine, ca întreaga echipă de altfel. Îmi doresc să înscriu din ce în ce mai mult, să-mi ajut echipa să luăm campionatul. Cred că Timişoara joacă cel mai bun fotbal din Liga I şi suntem favoriţi la titlu". Dacă în acest moment se gândeşte doar la ceea ce are de făcut la Poli, pe termen lung, Magera speră să progreseze şi să ajungă la o formaţie din Occident: „Mai am mult de muncit, dar aş vrea să ajung precum idolul meu, Adebayor, de la Real Madrid. În trecut mi-a plăcut mult Rivaldo, am suferit că s-a retras din fotbalul mare".
Singur la Timişoara
Magera este de aproape trei ani la Timişoara şi spune că s-a îndrăgostit de oraş: „Îmi place la nebunie, iar oamenii sunt foarte calzi". Atacantul este căsătorit, dar locuieşte singur la Timişoara: „Soţia mea, Andreea, are un salon de manichiură în Cehia şi nu poate lăsa treaba să vină aici. Ea a rămas acasă, cu cei doi câini pe care îi avem".
"Suntem cea mai bună echipă, avem cel mai bun lot, un antrenor valoros şi un public minunat. Toate argumentele să luăm titlul."
Lukas Magera atacant Poli Timişoara
Echipele neînvinse în Europa
FC Porto 22 meciuri 20 de victorii 2 egaluri
Locul 1 în Portugalia, la 10 puncte distanţă de Benfica
*portughezii au jucat aseară, după închiderea ediţiei, în deplasare, cu Uniao Leiria.
Litex Loveci 18 meciuri 14 victorii 4 egaluri Locul 1 în Bulgaria, la 8 puncte distanţă de Levski Sofia.
FC Valletta 22 meciuri 15 victorii 7 egaluri
Locul 1 în Malta, la 9 puncte de Birkirkara.
Poli Timişoara 21 meciuri 11 victorii 10 egaluri
Locul 2 în România, la două puncte faţă de Oţelul.