Gigi Becali: "Mi s-a părut ceva dubios la Oţelul - CFR Cluj"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Becali
Gigi Becali

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat că la partida Oţelul Galaţi - CFR Cluj, scor 1-2, din etapa a IV-a a Ligii I, i s-a părut dubios modul în care campioana s-a impus pe terenul advesrarilor, deşi a evoluat mai bine de o repriză în inferioritate numerică.

"Cu Galaţi va fi un meci relevant, pentru că e echipă puternică. Galaţi a avut ghinion şi obligaţii pe care le au probabil toată viaţa. Ce naiba, să pierzi aşa cu un om în plus cu CFR? Eu mi-am spus părerea, nu trebuie să se supere nimeni pe mine. 11 metri făcut la mişto, Ronny dă gol dintre cinci, Râpă nu vrea să centreze, Dorinel bagă un puşti pe stânga, apoi pe Neagu care nu mai jucase de şase luni. Zic şi eu aşa. Mi s-a părut dubios. Să mă ierte CFR şi Oţelul. Eu nu spun că a fost blat, ci mi s-a părut dubios, dar Oţelul e echipă puternică. Spun ce gândesc ca om de fotbal, să mă ierte că îmi spun părerea", a spus Becali.

Formaţia CFR Cluj a învins, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Oţelul Galaţi, într-un meci din etapa a IV-a a Ligii I, în care a jucat în inferioritate numerică din minutul 23. Golurile învingătorilor au fost marcate de G. Mureşan '7 (penalti) şi Ronny '53. Pentru Oţelul a înscris Inkango, în minutul 38.

Gigi Becali a afirmat că la Dinamo sunt probleme financiare mari, iar grupării "alb-roşii" îi va fi greu din punct de vedere financiar fără Cristian Borcea. "O să fie foarte greu fără finul Borcea. O să vedeţi ce se va întâmpla cu Dinamo peste patru-cinci luni. Koulibaly, Boubakar au venit şi ei cu familiile, cu copiii şi au nevoie de bani de chirie, dar ei nici de asta nu au, au nevoie de bani pentru mâncare. A venit Negoiţă şi poate le dă el, poate face o chetă pe la pocăiţi ca să ajute", a adăugat Becali.

Gigi Becali a precizat că are un proces cu noul acţionar dinamovist Ionuţ Negoiţă, care îi cere daune morale de două milioane de euro. "El îmi cere două milioane la proces. Dacă el a avut vreodată două milioane, îi dau şi eu. A zis că l-am jignit că am spus nu ştiu ce de nevastă-sa. Îmi cere două milioane, pentru că am mulţi bani şi d'aia cere, nu că prejudiciul adus e de două milioane. El zice că are mulţi bani? Să aducă! Păi el stă în casa mă-sii, nici n-are casa lui. Păi, de unde are el mulţi bani? Să aducă un act că a avut două milioane în viaţa lui, dar el nu a avut în viaţa lui două milioane. Cum are el mulţi bani? Gata cu răutăţile cu Săvulescu şi cu Negoiţă, că vine Dracul şi îmi dă", a explicat Becali.

Întrebat cum i s-a părut evoluţia echipei Dinamo în partida cu Metalist Harkov, din play-off-ul Ligii Europa, Becali a răspuns: "Dinamo arată bine în tribună, cu câte un acţionar, câte o gagică frumoasă, bodyguarzi, trebuie să-şi lase coadă ca să arate mai bine. Nu e frumos să comentez despre Dinamo, am făcut doar o glumă".

Becali a mai declarat că a fost impresionat de povestea unui tânăr din comuna buzoiană Breaza, care după ce a rămas fără părinţi are grijă de bunica sa de peste 80 de ani, finanţatorul stelist menţionând că îi va construi acestuia o casă. "Acum dacă Împăratul Hristos îmi dă şapte-opt milioane, mă duc să fac şi eu o casă unui copil, care am văzut că nu are familie, ci doar o bunică de 80 de ani pe care o îngrijeşte. În două săptămâni îl mut în casă nouă. Acum plec la Buzău să fac lucrurile astea. Şi-a pierdut părinţii, stă într-o casă de chirpici. Am trimis toate forţele acolo, unelte, maşini, 20 de oameni, mă duc şi eu acolo să dau la sapă, să sfinţească un preot şi în zece zile să fie gata casa", a conchis Becali.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite