S-a întors la Dinamo pentru naţională
0Dănciulescu a bătut palma cu roş-albii pentru un contract pe două sezoane. El a ales o formaţie care luptă pentru titlu ca să rămână în atenţia selecţionerului. Noul elev al lui Andone este unul dintre preferaţii lui Lucescu junior. Antrenorul naţionalei îl consideră pe „Danciu-gol“ cel mai eficient atacant român aflat în activitate.
A plecat un simbol, s-a întors altul. După ce Claudiu Niculescu s-a despărţit de roş-albi, debutând deja la „U" Cluj în meciul cu Steaua, Ionel Dănciulescu a ales să revină în „haită". A semnat, ieri, un contract pe două sezoane cu Dinamo, deşi a avut oferte mai avantajoase financiar de la Târgu-Mureş, „U" Cluj şi Cartagena (liga secundă spaniolă).
„Din 100 de oameni, 99 mi-au spus să nu mă întorc în ţară, dar mie îmi plac provocările. Eu consider că am revenit acasă. Am discutat şi cu familia şi am căzut de acord că Dinamo este casa noastră", a spus Dănciulescu imediat după ce a semnat. Având în vedere aglomeraţia din atacul echipei lui Andone, unde Niculae, Cristea, Ganea, Păun şi Miranda (s-a întors ieri la echipă) se bat pentru două locuri în primul „11", oficialii „câinilor" iau în considerare o despărţire de „Săgeată".
Niculae e dorit de nou-promovată în prima ligă din Turcia, Karabukspor, acolo unde joacă şi Florin Cernat. Totuşi, „Danciu-gol" nu se bazează pe plecarea colegului său pentru a prinde un post de titular. „Trebuie să trag greu la antrenamente, pentru că sunt în urmă cu pregătirea. Nu vin ca titular, nea Ando ştie cum să facă el echipa. Pot evolua şi la mijloc, şi în atac", a afirmat „Danciu-gol". „Am un contract pe doi ani, probabil apoi mă voi retrage, dar nu se ştie", a adăugat „Corbul".
Lucescu jr îl place mult
Înainte de a-şi pune semnătura pe înţelegerea cu „câinii", unde va câştiga 120.000 de euro pe sezon, Dănciulescu a discutat şi cu selecţionerul Răzvan Lucescu. Acesta l-a sfătuit să revină în ţară, dacă se poate chiar în „Ştefan cel Mare", pentru a rămâne în vederile sale. Lucescu jr are o părere foarte bună despre „Danciu-gol", pe care îl consideră cel mai eficient atacant român în activitate.
L-au luat şi pe Bazzi
Argentinianul Elias Bazzi, de la FC Argeş, a semnat un contract valabil pe un an, cu opţiune de prelungire, cu Dinamo. Sud-americanul de 29 de ani s-a antrenat, ieri, pentru prima dată sub comanda lui Andone. Bazzi joacă în România din 2004 şi înainte de FC Argeş a evoluat la FC Naţional.
Moţi, făcut praf
Stoperul lui Dinamo a intrat în colimatorul lui Ioan Becali. Moţi a evoluat modest cu Astra, când a şi fost schimbat de Ando cu Garat. „Moţi trebuie să înţeleagă că fotbalul nu cu ţigări se joacă. Este băgat în echipă pentru că nu mai sunt alţi jucători valizi. Moţi e o catastrofă de jucător de şapte, opt luni încoace. Din şapte mingi la cap el prinde una, deposedări nu face, nu ştie să stea în linie cu coechipierii sau să se sincronizeze cu portarul. Te întrebi dacă e fotbalist sau dacă a păcălit fotbalul", a spus Becali.
La Dinamo pentru a treia oară
AN/ DE UNDE S-A ÎNTORS
2001 - Steaua
2005 - Shandong (China)
2010 - Hercules (Spania)
ADRIAN CRISTEA,: „Nea Ando ştie să-mi vorbească"
„Adevărul": Ai devenit alt jucător. Care e secretul?
Adrian Cristea: Mi-am regăsit pofta de a juca, iar asta e şi meritul lui nea Ando.
Ce ţi-a spus?
El ştie să discute cu mine, să-mi explice ce vrea. Apoi, mi-a dat libertate pe teren, m-a lăsat în largul meu.
Andone chiar a glumit pe seama atitudinii tale din ultimele partide...
Da, a spus că nu m-a mai văzut să dau cu capul în minge.Şi asta e o consecinţă a faptului că am libertate în joc. De exemplu, la golul de 2-1 în meciul cu Astra, faza m-a prins atât de avansat pentru că tocmai făcusem presing la portar. Şi sunt sigur că nu a fost ofsaid. Am avut grijă să stau în spatele mingii.
Ai fost deseori contestat de suporteri, crezi că o să te împaci cu ei?
În primul rând, mă interesează să-mi fie mie bine, să-mi iasă jocul şi să-l mulţumesc pe antrenor. Sunt sigur că, dacă o să evoluez bine, şi suporterii vor fi bucuroşi.
Te deranjează că lumea te consideră un aventurier?
Asta e imaginea care mi s-a creat. Eu nu mă văd aşa, un aventurier. Îmi trăiesc viaţa aşa cum ştiu. Atât timp cât dau pe teren tot ce pot, nu văd de ce ar fi alţii deranjaţi. De fapt, nea Ando a şi avut o discuţie cu noi, cu toţi jucătorii, şi ne-a explicat că nu-l interesează pe el viaţa noastră personală, cu condiţia să nu-l supărăm la meciuri şi la antrenamente.
Îţi mai doreşti să pleci de la Dinamo?
Niciodată nu se ştie când mă pot transfera, au fost discuţii şi cu domnul Walter, de la „U" Cluj, acum nu ştiu ce să spun...