Răchită spune că-şi plăteşte singur salariul
0Răchită spune că nu consideră o problemă faptul că este plătit din fondurile bugetului local atât timp cât din funcţia de manager general al clubului a atras prin sponsori peste patru sute de mii de euro.
"Pe mine mă acuză lumea că am zece mii de euro pe lună salariul plătit din bani publici. Contractul de asociere între Petrolul şi Primărie are mai multe clauze, între care şi cea conform căreia cheltuielile salariale ale jucătorilor şi ale staffului de la prima şi de la a doua echipă să fie suportate de la bugetul local. Am adus peste patru sute de mii de euro clubului din sponsorizări, practic sunt plătit din banii produşi de mine", a spus Răchită, conform prosport.