TENIS: Surorile Williams au cucerit titlul la dublu, la Wimblendon
0Surorile Williams au cucerit şi titlul la dublu feminin din cadrul turneului de tenis de la Wimbledon, la câteva ore după victoria Serenei în faţa mai vârstnicei Venus în proba de simplu, învingând în finală cu 7-6 (7/4), 6-4 perechea australiană Samantha Stosur-Rennae Stubs.
Aceasta a fost cea de-a 9-a victorie a cuplului Williams într-un turneu de Mare Şlem la dublu şi al patrulea la Wimbledon, după cele din 2000, 2002 şi 2008.
În proba similară masculină, canadianul Daniel Nestor şi sârbul Nenad Zimonjic şi-au păstrat titlul obţinut anul trecut la Wimbledon, dispunând cu 7-6 (9/7), 6-7 (3/7), 7-6 (7/3), 6-3 în finala de duminică în faţa fraţilor americani Bob şi Mike Bryan.
Altfel, Serena Williams s-a impus, sâmbătă, în faţa surorii sale Venus Williams, scor 7-6, 6-2, în finala turneului de Mare şlem de la Wimbledon.
Venus a început meciul cu un serviciu ezitant, dar a câştigat primul game la 30. Serena a egalat cu un serviciu eficient şi puternic. Cele două au mers cap la cap, iar Serena Williams a câştigat primul set cu 3 minibreak-uri. În setul 2, Serena Williams a continuat cu acelaşi serviciu puternic şi de la 2-2 a reuşit să se desprindă. La 2-5, Venus a salvat trei mingi de meci ale Serenei, dar până la urmă aceasta din urmă s-a impus cu 6-2.
Serena Williams are 27 de ani şi până acum a cucerit 20 de titluri de Grand Slam: zece la simplu, opt la dublu feminin şi două la dublu mixt. Pe iarba de la Wimbledon s-a mai impus în 2002 şi în 2003. Cele două tenismene vor disputa şi finala de dublu a turneului londonez. Aceasta a fost cea de-a patra finală dintre Venus şi Serena, după cele din 2002, 2003 şi 2008. În primele două s-a impus Serena, pentru ca în 2008 Venus să îşi aconteze cel de-al cincilea titlu din carieră la Grand Slam-ul londonez.
Serena Williams, regină la Wimbledon!