TENIS: Federer şi Djokovici s-au calificat cu emoţii în optimi
0Doi din principalii favoriţi la câştigarea titlului la US Open în acest an, elveţianul Roger Federer (cap de serie nr.1) şi sârbul Novak Djokovici (cap de serie nr.4) s-au calificat în optimile competiţiei, dar au avut nevoie fiecare de patru seturi pentru a realiza acest lucru.
Cvintuplu campion la US Open, Roger Federer a pierdut primul set la această ediţie în faţa fostului lider mondial Leyton Hewitt. Elveţianul s-a impus greu la capătul a 4 seturi foarte echilibrate, scor 4-6, 6-3, 7-5, 6-4.
Federer a făcut un număr record de 59 de erori neforţate în acest meci, dar a compensat prin cei 15 aşi reuşiţi şi prin cele 51 de mingi câştigătoare. A fost a 14-a victorie consecutivă a lui Federer în faţa lui Hewitt !
Elveţianul a fost foarte aproape de o accidentare stupidă la o fază în care a încercat să taie o minge joasă a lui Hewitt şi a câlcat strâmb.
În optimi, Federer va juca cu învingătorul partidei dintre americanul James Blake şi spaniolul Tommy Robredo.
Nici Novak Djokovici (finalist în 2007) nu a avut un meci uşor în faţa luiJesse Witten (nr. 276 ATP).
Susţinut frenetic de public, americanul a opus o replic[ dârză şi a fost aproape chiar să conducă cu 2-1 la seturi. Djokovici a fost salvat doar de lipsa de eficacitate a lui Witten (1,78 metri) la primul servici.
În faza următoare Djokovici va juca cu cehul Radek Stepanek, cap de serie nr. 15.