Ronnie O'Sullivan a reuşit break-ul de 147 la World Open, deşi a refuzat iniţial să întroducă ultima bilă neagră!
0Ronnie O'Sullivan a reuşit break-ul maxim în partida pe care a câştigat-o împotriva lui Mark King cu scorul de 3-0. Pentru că oficialii de la World Open nu au oferit nici un premiu pentru realizarea unui astfel de scor, “ Racheta” a refuzat să introducă ultima bilă neagră. Arbitrul întâlnirii, Verhaas, l-a făcut însă să se răzgândească.
Triplul campion mondial, Ronnie O'Sullivan, l-a întrebat pe arbitru dacă există un premiu pentru o astfel de reuşită, iar când a aflat că răspunsul este unul negativ, a lăsat tacul jos şi a dat să plece. Arbitrul însă l-a întors din drum şi l-a convins să termine break-ul.
În afară de premiile corespunzatoare fiecărei categorii de câştigători, World Open-ul oferă un singur premiu, de 4000 de lire sterline, pentru jucătorul care reuşeşte cel mai mare break al competiţiei.
“Care este scopul realizării unui break de 147 dacă primeşti în schimb doar 4000 de lire?”, a declarat Ronnie la finalul partidei.