Şoit: „Nimeni nu se aştepta să ajungem aici“
0România va avea şi în acest an o reprezentantă în finala Ligii Campionilor: Oana Şoit Chirilă de la echipa spaniolă Itxako. Itxako s-a calificat în ultimul act după ce a trecut în semifinale de ETO Gyor, echipa româncelor Simona Spiridon şi Aurelia Brădeanu, cu scorul general de 50-45.
După fetele de la Oltchim şi adversara lor din finala de anul trecut, Cristina Vărzaru (Viborg), România nu va lipsi nici în acest an din ultimul act al Ligii Campionilor. Oana Şoit Chirilă ne va reprezenta în marea finală, acolo unde a ajuns împreună cu coechipierele sale de la Itxako, surpriza competiţiei. Handbalista româncă spune că nici măcar conducerea clubului spaniol nu se aştepta la o asemenea performanţă. "N-am avut promisă niciun fel de primă pentru calificarea în finală, pentru că nimeni nu se aştepta să ajungem aici! Iar pentru calificarea în semifinale am primit mai puţin de 2.000 de euro fiecare", a declarat Oana pentru „Adevărul".
Itxako a trecut de ETO Gyor, acolo unde evoluează româncele Simona Spiridon şi Aurelia Brădeanu, în două manşe, cu scorul general de 50-45 şi va juca finala cu echipa norvegiană Larvik. „Cu Gyor a fost un meci dur, mai ales la ele. Mă doare tot corpul şi am numai vânătăi, la fel şi coechipierele mele", a mai povestit românca. Astăzi Itxako va afla şi ordinea meciurilor din finală, care se vor disputa la 7 - 8 mai, respectiv 14 - 15 mai.
Ar putea realiza tripla
Itxako a avut un parcurs excepţional în acest sezon în toate cele trei competiţii la care a participat. Calificată în finala Ligii Campionilor, echipa spaniolă are deja în acest sezon alte două trofee cucerite. S-a impus în Cupa Spaniei, iar în liga naţională a devenit matematic campioană acum o săptămână, când mai erau trei etape rămase de disputat. Cel mai important lucru: a reuşit aceste performanţe cu un buget de 2 milioane de euro, unul mai puţin decât a avut la dispoziţie Oltchim Râmnicu Vâlcea în acest sezon, când a ratat prezenţa în semifinale. „Principalul atu al nostru este că luptăm până în minutul 60. Avem un stil incomod pentru celelalte echipe, cu o apărare agresivă. Secretul nostru este că nu avem vedete în echipă", a explicat Şoit.
43 de goluri a marcat Oana Şoit Chirilă în acest sezon din Liga Campionilor, fiind printre primele 30 de marcatoare.
"Principalul atu al nostru este că luptăm până în minutul 60.''
Oana Şoit Chirilă
handbalistă