HANDBAL: Omer şi Paleu, excluşi cinci ani din competiţiile internaţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
HANDBAL: Omer şi Paleu, excluşi cinci ani din competiţiile internaţionale
HANDBAL: Omer şi Paleu, excluşi cinci ani din competiţiile internaţionale

Selecţionerul naţionalei României, Aihan Omer, şi fostul vicepreşedinte FRH, Petre Paleu, au fost excluşi de EHF din orice competiţie internaţională pe o perioadă de cinci ani, iar FRH a fost amendată cu 27.500 de euro, în urma scandalului de corupere a arbitrilor din preliminariile CM 2009.

"Tribunalul de Arbitraj al EHF a stabilit că Petre Paleu şi Aihan Omer au încercat să îi manipuleze pe arbitrii EHF oferindu-le bani înaintea meciului România-Muntenegru, manşa secundă din premilinariile CM 2009. Petre Paleu şi Aihan Omer au fost excluşi din orice competiţie internaţională şi nu pot ocupa nicio funcţie în EHF, pe o perioadă de cinci ani. Tribunalul de Arbitraj a mai hotărât să sancţioneze şi Federaţia Română de Handbal din cauza comportamentului oficialilor şi pentru că nu i-a protejat pe abitrii EHF. În consecinţă, Federaţia Română de Handbal va plăti o amendă de 27.500 de euro, cu amendamentul că naţionala României de handbalul masculin ar putea fi exclusă din competiţii o perioadă de doi ani, în cazul în care mai apar situaţii de acest gen în următorii patru ani", se arată în comunicatul publicat pe site-ul EHF.

Conform analizei video a jocului nu au fost dovezi că soarta meciului a fost infleunţată de vreo decizie părtinitoare a arbitrilor.

FRH se va afla timp de patru ani sub observaţie de către EHF, iar o recidivă în această perioadă va duce la suspendarea echipei naţionale masculine. Federaţia română, Paleu şi Omer pot face apel la aceste sancţiuni în termen de 21 de zile.

În luna martie, arbitrii danezi Martin Gjeding şi Mads Hansen au făcut public faptul că le-a fost oferită suma de 30.000 de euro de fiecare din partea unui oficial român pentru a ajuta formaţia tricoloră în returul cu Muntenegru, meci decisiv pentru calificarea la CM 2009. România a învins Muntenegru în play-off-ul de calificare la CM 2009 cu scorul general de 56-55, impunându-se în retur cu 29-24, în luna iunie a anului trecut.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite