Echipa lui Lance Armstrong, refuzată în Turul Spaniei
0Radioshack, echipa la care activează ciclistul american Lance Armstrong, nu a fost invitată să participe la ediţia din acest an a Turului Spaniei. Acest lucru a declanşat furia managerului echipei, Johan Bruyneel.
„Nu sunt numai surprins. Am rămas pur şi simplu cu gura căscată. Prima dată am crezut că este o greşeală şi i-am sunat pe organizatori pentru explicaţii. Mi s-a spus că celelalte echipe au reprezentat opţiuni mai bune din punct de vedere al competitivităţii", a declarat Bruyneel, aflat în Elveţia.
Bruyneel a manageriat fiecare echipă pentru care a concurat Lance Armstrong, de şapte ori câştigător al Turului Franţei şi va încerca împreună cu rutierul american să câştige cel de-al optulea trofeu în Marea Buclă în acest an.
Chiar dacă Armstrong nu ar fi participat în Turul Spaniei, managerul de la Radioshack era pregătit să trimită în La Vuelta o echipă competitivă. „Nu înţeleg decizia. Cu Levi Leipheimer, Andreas Kl'den, Chris Horner şi Jani Brajkovic aveam în lotul trimis organizatorilor patru potenţiali câştigători", a spus Bruyneel.
Pe lângă cele 16 echipe deja calificate în Turul Spaniei, potrivit unui protocol între organizatori şi Uniunea Internaţională a Ciclismului (UCI), au fost acordate şase wild-carduri. Acestea au revenit echipelor Andalucia, Cervelo Test Team, Garmin-Transitions, Team Sky, Katusha şi Xacobeo.
Faptul că cei de la Radioshack au fost refuzaţi în La Vuelta ar putea avea legătura cu faptul că atât managerul echipei cât şi Lance Armstrong au fost acuzaţi de către un fost membru al echipei că au fost implicaţi în acţiuni de dopaj.