Noua ordine mondială în sprint

Noua ordine mondială în sprint

Pe stadionul pe care americanul Jessie Owens cucerea patru medalii olimpice de aur, urmaşii săi au pierdut duelul în probele de viteză cu cei mai rapizi oameni din lume în momentul actual: jamaicanii.

SUA Dinastie detronată

Decenii la rând, americanii au dominat probele de sprint atât la Jocurile Olimpice, cât şi la Campionatele Mondiale. Acum, totul s-a schimbat.

În special în proba regină, cea de 100 de metri, una dintre cele mai vechi întreceri atletice, care figura şi în programul Jocurilor Olimpice antice. În perioada modernă americanii au dat primul campion olimpic – Thomas Burke (1896), iar de-a lungul anilor au înregistrat cele mai multe victorii la 100 de metri atât la Olimpiadă, unde au avut 16 campioni dintre cei 26, cât şi la mondiale cu 8 campioni în cele 12 ediţii de până acum! De asemenea, de la trecerea la cronometrajul electronic, în 1968, din cele 17 recorduri mondiale stabilite 9 au fost semnate de sprinteri din SUA.

Este, aşadar, lesne de înţeles că ratarea unor titluri mondiale la Berlin, în probele de sprint nu le-a picat deloc bine yankeilor. Mai cu seamă că eşecurile sunt mai drastice decât la Jocurile Olimpice de anul trecut de la Beijing.

Chiar dacă Tyson Gay a stabilit în cursa de la Berlin un nou record al Statelor Unite 9,71 secunde, această performanţă a fost umbrită de fenomenalul Bolt care a alergat în 9,58 secunde. Au urmat loviturile date de Shelly-Ann Fraser şi Kerron Stewart la 100 de metri feminin, unde Jamaica a fost la doar cinci sutimi de secundă de un podium complet în galben negru.

Semnalul de alarmă a fost tras la Sydney

La Jocurile Olimpice din anul 2000 americanii cucereau 20 de medalii la atletism dintre care 10 de aur. Era perioada de glorie a lui Marion Jones, care cucerea atunci cinci medalii, trei de aur şi două de bronz. Avea însă să fie deposedată de toate după ce a recunoscut că a folosit substanţe interzise, la fel ca şi trei dintre membrii ştafetei de 4x400 de metri. Acuzaţiile privind consumul de droguri este doar unul dintre elementele care au contribuit la declinul dinastiei americane în probele de sprint.

O anumită lejeritate în programul de antrenament sau lipsa unor antrenori de valoare sunt alte cauze pe care specialiştii americani le-au identificat pentru a explica lipsa rezultatelor din ultima perioadă.

Semnalul de alarmă tras la după Sydney a fost estompat de performanţele de la Mondialele din 2007, când americanii au dominat competiţia. Au fost însă de fiecare dată tatonaţi de către jamaicani. Tyson Gay cucerea trei medalii de aur şi îl învingea la 200 de metri pe Usain Bolt. Apoi roata a început să se întoarcă la Beijing, unde Bolt pornea fiesta pe ritm de reggae, care a continuat la mondialele din acest an.

Jamaica Nu mai pot fi opriţi

Dincolo de calităţile naturale ale atleţilor, caraibienii au în spate un program excelent pus la punct, menit să descopere „diamantele“ în cele mai ascunse colţuri ale insulei.

 Pentru mulţi poate părea surprinzătoare ascensiunea bruscă a sprinterilor jamaicani în ultimii ani. Dar ea nu este deloc întâmplătoare. Un întreg concept bazat pe un program de dezvoltare a atleţilor combinat cu o ofertă de neocolit pentru orice puşti din sărăcăcioasa insulă caraibiană: accesul către educaţia gratuită şi posibilitatea de se umple de bani.

Usain Bolt a corectatcinci recorduri mondiale în doi ani

Totul a început acum aproape 40 de ani, în 1971, când un fost sprinter jamaican, Dennis Johnson, care a studiat la colegiu în Statele Unite, s-a decis să copieze modelul american în ţara sa natală. A înfiinţat o academie atletică pe lângă Universitatea tehnologică (UTECH) unde a oferit burse tinerilor jamaicani care avea rezultate deosebite pe pistă. Acum se culeg roadele acestui proiect, un sfert din atleţii prezenţi la mondiale fiind studenţi la această universitate.  

Competiţii interlicee cu stadionul plin

Programul de la UTECH este doar vârful aisbergului. Mult mai importante sunt competiţiie dintre licee, organizate pe întreg teritoriul statului. Campionatul adună nu mai puţin de 120 de şcoli iar concursurile se desfăşoară pe stadioane arhipline, în faţa a 30.000 de oameni.

Aceste concursuri le furnizează antrenorilor de la Universitate posibilitatea de a urmări la lucru cele mai bune talente de pe insulă. Iar aceştia nu-i aleg neapărat pe cei mai buni la acel nivel, ci îi caută pe cei care au cel mai mare potenţial de dezvoltare, exemplul concret fiind cel al lui Asafa Powell, bronzul de la Berlin la 100 de metri şi care a corectat de două ori în carieră recordul mondial.

Acesta nu era printre cei mai buni în liceu, dar a ajuns unul dintre starurile sprintului mondial. În schimb Bolt a atras atenţia încă din şcoala generală, şi a fost remarcat încă din primul an de liceu de către actualul său antrenor, Pablo McNeil.

Iar dacă la un asemenea program adaugi rezultatele unor cercetări medicale care arată că muşchii atleţilor jamaicani conţin în proporţie mai mare proteina Actinen A, aşa numită a vitezei, rezultatele de la Berlin numai miră pe nimeni.

Nu mai exportă talente

În deceniile precedente mulţi dintre atleţii jamaicani fie plecau să studieze peste hotare şi nu mai reveneau acasă. Ba mai mult ajungeau să concureze sub alte steaguri. Cele mai celebre exemple sunt Donovan Bailey sau Ben Johnson, ambii concurând pentru Canada şi ambii trecându-şi numele pe lista recordmanilor mondiali la 100 de metri (lui Ben Johnson avea să-i fie retrase toate meritele după ce s-a descoperit că a fost dopat).

Un alt nume faimos plecat din ţara lui Usain Bolt este Linford Christie, care a emigrat împreună cu părinţii în Marea Britanie şi a concurat apoi pentru regat. Exportul de talente s-a redus însă drastic, iar acum mulţi dintre cei care au studiat sau concurat peste graniţe revin pentru a-şi pune la dispoziţie cunoştinţele.