Se naşte o nouă super-generaţie!
0Marcator a opt goluri, puştiul Alexandru Csepreghi (23 de ani) a fost eroul tricolorilor în returul barajului pentru Mondiale câştigat surprinzător în Rusia, scor 37-32. Calificată pentru a doua oară consecutiv la un turneu final de CM, România pare să fi revenit, în sfârşit, în elita handbalului.
Naţionala de handbal masculin a României a reuşit sâmbătă o calificare fabuloasă la turneul final al CM din 2011, care se va desfăşura în Suedia. Bătuţi în Sala Polivalentă cu 32-28, elevii lui Vasile Stângă au întors miraculos rezultatul la Cehov, graţie în special aruncărilor „tunarilor" Alin Şania (7 goluri) şi Alexandru Csepreghi (8 goluri). Provenit din celebra şcoală din Baia Mare, Csepreghi a luat contact cu sportul de performanţă încă de la vârsta de un an. Fostă handbalistă, mama sa îl lua cu ea în cărucior la antrenamentele echipei.
La 10 ani, Csepreghi a început handbalul în cadru organizat, iar şase ani mai târziu era deja un star în devenire. S-a înălţat cu 20 de centimetri într-un singur an şi adversarii îi făceau din ce în ce mai greu faţă. La 17 ani, puştiul minune a primit un cot în cap şi a suferit o puternică comoţie cerebrală peste care a trecut miraculos!
O forţă a naturii în prezent, la 1,95 metri şi 105 kilograme, Csepreghi atrage ca un magnet fanele, fiind asediat la fiecare meci al lui HCM Constanţa de suportere dornice de autografe. Cu toate astea, puştiul non-conformist care se îmbracă în stilul rapperilor americani are o relaţie stabilă cu prietena sa Mădălina, cu care urmează să se căsătorească în viitorul apropiat.
Aflat în vizorul mai multor cluburi puternice din Ungaria şi Germania, interul stânga a semnat recent prelungirea contractului pe trei sezoane cu „marinarii". „Mi-a plăcut întreaga echipă, mai ales reprezentanţii valului tânăr, cu Csepreghi în frunte. Cred că România poate reveni acolo sus", a spus Gaţu, care întrevede în handbalistul băimărean un nou lider al naţionalei.
Patru supravieţuitori ai ediţiei precedente
Mandatul lui Vasile Stângă a produs o adevărată revoluţie în lotul primei reprezentative. Retragerea veteranilor Eremia Pârâianu (35 de ani) şi Sandu Iacob (33 de ani) după Mondialul din 2009, precum şi renunţarea la câţiva jucători care se apropiau sau depăşeau graniţa celor 30 de ani (Adrian Petrea, Marius Stavrositu, Mihai Timofte, Florin Nicolae, Rudi Stănescu sau George Buricea) a dat prilejul unor jucători mai tineri să se afirme.
Majoritatea handbaliştilor din actuala generaţie au în jur de 27 de ani, vârsta deplinei maturităţi sportive. Lor li s-au alăturat şi câţiva tineri entuziaşti precum Alexandru Simicu (21 de ani), Alexandru Csepreghi (23 de ani) sau Andrei Savenco (25 de ani).
Marea găselniţă a selecţionerului Vasile Stângă este însă extrema Aurel Florea (27 de ani), un jucător aflat sub comanda sa şi la Lignitul Tg.Jiu. Un anonim până în urmă cu câţiva ani, severineanul a marcat patru goluri în meciul de poveste de la Cehov. Interesant este că din garnitura care a ocupat locul 15 la ediţia din 2009 doar patru jucători mai prind lotul actual (Valentin Ghionea, Rareş Jurcă, Mihai Popescu şi Laurenţiu Toma).
Lucruri inedite despre Csepreghi
- Deţine un magazin de haine pentru rapperi
- Idolul lui este francezul Nikola Karabatic
- Ascultă muzică R'n'B
- Îi plac maşinile cu motoare mari
- Îşi doreşte să joace la Kiel în Bundesliga
Ne aflăm adversarii la 9 iulie
La Campionatul Mondial din Suedia, care va avea loc în perioada 13-30 ianuarie 2011, vor participa 24 de echipe, dintre care campioana mondială Franţa, naţiunea gazdă Suedia, primele clasate la Campionatul European din 2010 - Polonia, Islanda şi Croaţia, sunt reprezentantele Europei deja calificate la turneul final.
Acestora li se alătură alte şapte echipe naţionale, adică Japonia, Coreea de Sud şi Bahrain (primele trei clasate ale Campionatului Asiei), Egipt, Tunisia şi Algeria (primele trei clasate ale Campionatului Africii) şi Austrialia (câştigătoarea Campionatului Oceaniei). După meciurile de baraj se vor califica alte şapte echipe europene, plus alte trei reprezentative din turneul final Pan-American, programat între 22 şi 26 iunie.
După încheierea calificărilor, tragerea la sorţi a
celor patru grupe preliminare de câte şase echipe, ale Campionatului Mondial din 2011, va avea loc la 9 iulie, la Goteborg.
Participările României la Mondiale
Anul Ţara locul
1958 Germania de Est - 13
1961 Germania de Vest - aur
1964 Cehoslovacia - aur
1967 Suedia - bronz
1970 Franţa - aur
1974 Germania de Vest - aur
1978 Danemarca - 8
1982 Germania de Vest - 5
1986 Elveţia - 9
1990 Cehoslovacia - bronz
1993 Suedia - 10
1995 Islanda - 10
2009 Croaţia - 15
* Între 1995 şi 2009, România nu s-a calificat la turneul final