Împuşcături la Cupa Mondială!
0O sportivă a fost rănită în timpul unui meci din cadrul Cupei Mondiale de Baseball feminin.
Incidentul s-a petrecut vineri pe stadionul Jose Casanova din capitala Venezuelei, Caracas, în timpul partidei dintre echipele Hong Kongului şi Olandei, din prima fază a competiţiei. O jucătoare asiatică a fost lovită în picior şi dusă la spital, fiind în afara oricărui pericol potrivit vice-preşedintelui ţării, Elias Jaua, care afirmă că a fost probabil vorba de un glonţ rătăcit. Partida a fost întreruptă iar meciurile următoare suspendate, nefiind momentan clar dacă întrecerea va mai continua.
Înfiinţată în 2004 şi organizată la fiecare doi ani, Cupa Mondială de Baseball feminin reuneşte unsprezece echipe din toată lumea. La ediţia din acest an participau selecţionatele din Australia, Canada, SUA, Taiwan, Hong Kong, Venezuela, Cuba, Japonia şi Puerto Rico.
Incidentele armate sunt o obişnuinţă în zona bazei militare care găzduieşte stadionul ca şi-n alte regiuni din Venezuela, ţară cu una din cele mai mari rate ale criminalităţii de pe continentul sud-american.