SCANDALOS / Cât le-au oferit Mutu şi Marica damelor de companie cu care au petrecut după România – Olanda!
0Cu o seară înainte de meciul în care peste 53.000 de români i-au susţinut din tribune, atacanţii naţionalei nu erau preocupaţi de vreo strategie pentru confruntarea cu batavii, ci de aranjarea unui party cu femei şi cu alcool.
Cei doi internaţionali i-au invitat la party pe De Jong, Afellay, Huntelaar şi Van Persie, adică adversarii în faţa cărora cedaseră, fără drept de apel, cu câteva ore mai devreme.
Aseară, în cadrul emisiunii Wow Biz de la Kanal D, una dintre damele de companie care a participat la petrecerea fotbaliştilor a oferit detalii uluitoare despre organizarea evenimentului care a avut loc la un club de noapte din Capitală.
Ce a spus?
„Eu şi alte fete am fost invitate acolo cu o zi înainte. Ni s-a spus că vor veni Mutu şi Marica şi ni s-a promis o sumă de bani pentru că acceptăm să mergem, e vorba de 150 de euro, iar dacă va fi cazul de mai mult, adică de sex sau să plecăm cu băieţii undeva anume, atunci ne priveşte pe fiecare, vor fi bani în plus, în afară de cei 150 de euro. Am făcut cunoştinţă cu Mutu în club, el a comandat la masă numai mîncare de calitate, veneau tăvile cu shoturi de băuturi la fiecare zece minute", şi-a început povestea fata care, pe durata emisiunii, a vorbit din spatele camerei, având şi vocea bruiată pentru a-şi păstra anonimatul.
„Mergeau cu câte o fată la toaletă"
„M-am sărutat cu Mutu cam după o oră, însă sunt supărată că n-a vrut să mergem împreună acasă. Şi el, şi Marica mergeau des la baie, însoţiţi de cîte o fată, nu ştiu ce făceau acolo. Marica a plecat destul de repede, iar din sursele mele, ştiu că a plecat cu Agnes, un cunoscut top-model", a continuat fata prezentă la petrecerea fotbaliştilor.
Marica: „Baţi câmpii!"
Auzind aceste dezvăluiri, Ciprian Marica a intervenit telefonic.
„Domnişoară, deja baţi cîmpii, cum poţi să spui tot ce ai zis până acum? Eu m-am dus la baie o singură dată, iar intrarea la baie era comună şi pentru bărbaţi, şi pentru femei. În plus, cum poţi să zici că am plecat eu cu cineva din club, când eu am plecat singur? Cred că ni s-a pregătit o cursă", a fost prima reacţie a atacantului.
Apoi, a urmat un scurt dialog cu „sursa" celor de la Kanal D:
*Dama de companie: „Nu recunoşti nici măcar că te-ai sărutat cu o fată în club, că asta am văzut cu ochii mei?"
*Ciprian Marica: „Aşa ceva n-a existat, atît am avut de spus"
Şi Mitea s-a băgat în scandal
Invitat la emisiune, fostul fotbalist al celor de la Ajax, Nicolae Mitea, a sărit în apărarea tricolorilor.
*Nicolae Mitea: „Cred că această fată nu şi-a revenit din beţie, mai ales că a vorbit mai devreme despre shoturi de băutură. Cred că inventează tot ce spune aici"
*Dama de companie: „Tu taci din gură că dacă stau să mă gîndesc bine parcă te-am văzut şi pe tine p-acolo"
*Nicolae Mitea: „N-aveam cum, eram în pat cu iubita mea, Andreea, la ora aia. E adevărat că m-a sunat un fost coleg de la Ajax să mă cheme în club, dar dormeam cînd m-a sunat".