„Mi-au redat viaţa!“
0Asta a declarat Debbie Purdy, bolnavă incurabil, după ce justiţia britanică i-a garantat dreptul de a muri printr-o sinucidere asistată.Soţul ei, Omar Puente, care o va însoţi la clinica din Elveţia, nu va putea fi incriminat pentru complicitate.
Cazul lui Debbie Purdy a devenit cunoscut publicului toamna trecută, când britanica de 46 de ani din Bradford, diagnosticată cu scleroză multiplă, a decis să lupte pentru dreptul ei la moarte.
Zilele trecute, femeia a primit un răspuns favorabil din partea procurorului-şef a cărui rezoluţie arată că apropiaţii care o vor însoţi pe femeie în străinătate la o clinică specializată în sinucidere asistată nu vor putea fi incriminaţi. În Marea Britanie, asemenea practici sunt interzise.
Debbie Purdy, ţintuită într-un scaun cu rotile, vrea să-şi pună capăt zilelor la celebra clinică Dignitas din Zürich, Elveţia. Cum boala, în faza ei terminală, nu-i va permite să călătorească singură, soţul ei, Omar Puente, cel care ar urma să o ajute, ar putea fi pus sub acuzare din cauza ambiguităţii legii suicidului, aprobată în 1961, în Marea Britanie.
Conform actului, pedeapsa maximă pentru cei care „ajută, instigă, consiliază sau facilitează sinuciderea unei alte persoane“ este de 14 ani.Debbie l-a cunoscut pe soţul ei în Singapore, dar s-au căsătorit în 1998, în Bradford.
Femeia a fost diagnosticată cu scleroză multiplă după ce şi-a simţit picioarele grele, într-o seară de dans în oraş. Acum se deplasează cu ajutorul unui scaun cu rotile, iar văzul şi auzul au început să o lase.
Lupta cu legea
În octombrie 2008, Curtea de Apel a refuzat o cerere formulată de Debbie şi, mai apoi, în februarie a.c., i-a respins şi apelul. În iunie, după o audiere de două zile, o instanţă superioară i-a dat câştig de cauză.„Sunt în extaz! Mă simt ca şi cum aş fi primit o amânare. Vreau să-mi trăiesc din plin viaţa, dar nu vreau să sufăr inutil atunci când mă voi apropia de sfârşit“, a declarat Debbie după aflarea verdictului.
Debbie şi soţul ei, Omar Foto: Epa
În lipsa unei clarificări din partea judecătorilor, femeia ar fi trebuit să plece în Elveţia cât încă mai putea să se descurce singură, astfel încât soţul ei să nu poată fi acuzat. Judecătorii susţin că au dat verdictul în spiritul dreptului la viaţă privată: „Felul în care doamna Purdy vrea să-şi petreacă ultimele clipe face parte din viaţa ei“.
Victoria obţinută de Debbie măreşte presiunile asupra Parlamentului britanic, căruia i se cere insistent elaborarea unei legi privind sinuciderea asistată. În ultimii zece ani, mai bine de o sută de britanici bolnavi în faze terminale au ales să-şi pună capăt zilelor la clinica elveţiană Dignitas. Deşi nimeni nu a fost trimis în judecată, până acum mai mulţi britanici au fost cercetaţi de poliţie pentru că şi-au ajutat rudele să-şi încheie socotelile cu viaţa în clinici din străinătate.
Împreună cu soţul meu Omar, voi face o alegere în cunoştinţă de cauză. Vom şti la ce se poate aştepta la întoarcere, dacă mă va însoţi la clinică.
Debbie Purdy
bolnavă de scleroză multiplă
Interzis în România
Şi în România, cei care înlesnesc o sinucidere pot fi acuzaţi, în virtutea art. 179 din Codul Penal. Conform acestuia, „fapta de a determina sau de a înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinuciderea sau încercarea de sinucidere a avut loc, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani“.
Mai mult, noul Cod Penal va mări pedeapsa minimă la 3 ani. De asemenea, noua legislaţie, aplicabilă peste doi ani, pedepseşte şi „uciderea la cererea explicită, serioasă, conştientă şi repetată a victimei care suferea de o boală incurabilă“, cu închisoare de la unu la 5 ani.