Suferinţă cu final fericit
0Claudia Chelan (25 de ani), diagnosticată cu cancer al sistemului limfatic, a câştigat lupta cu boala după un transplant de celule stem. Tânăra craioveancă şi-a impresionat părinţii, prietenii şi colegii cu puterea ei de a merge mai departe. Acum îi încurajează pe toţi cei aflaţi în suferinţă să nu cedeze.
Claudia Chelan crede că este un om „iubit foarte mult de Dumnezeu". Dar şi de oamenii, cunoscuţi sau nu, care i-au sărit în ajutor. Mii de români din ţară, dar şi de peste graniţe au donat în urmă cu un an 150.000 de euro pentru ca ea să poată să-şi plătească transplantul cu celule stem şi tratamentul care i-au salvat viaţa.
Diagnosticată cu o formă rară de limfom, nici Hodgkin, nici Non-Hodgkin, şi fără tratament specific, Claudia şi-a petrecut luni întregi la Clinica de Hematologie a Spitalului Universitar din Viena, Austria. Dar este printre cei care au învins boala. Potrivit site-ului www.viataculimfom.ro, în lume există peste un milion de persoane care suferă de limfom. Aproximativ 360.000 de cazuri noi sunt diagnosticate anual.
Şi-a convins părinţii că există tratament
A aflat că are cancer când era studentă în ultimul an la Facultatea de Medicină din Craiova, după ce, din cauza unei tuse supărătoare şi a unui junghi, a decis să facă nişte analize. „De atunci mi-am dat seama că se întâmplă ceva pentru că aşteptasem mult să-mi aducă radiografia. Deşi diagnosticul a fost crunt, am avut norocul de a-l primi repede, aşa cum am reuşit să-mi fac programare la clinica de la Viena chiar în ziua în care sunasem", povesteşte ea, amintindu-şi că şocul a fost puternic pentru părinţi. „A trebuit să le explic ce înseamnă această boală şi să-i conving că există tratament, că se poate vindeca", mai spune Claudia.
A reuşit să-i uimească cu forţa ei şi pe colegii de facultate, care au aflat că părul ei frumos coafat era, de fapt, o perucă, necesară pentru a masca efectele chimioterapiei. Şi, în ciuda bolii, Claudia a rămas o studentă de nota zece, care căuta opţiuni pentru a învinge boala.
„Ne-a copleşit cu puterea, modestia şi modul demn în care şi-a asumat tot ce i se întâmplă", spune Adina Mitrea, una dintre bunele prietene ale Claudiei, care a pus în mişcare campania „plină de optimism şi speranţă" ce a avut ecouri şi dincolo de graniţele României, din Statele Unite ale Americii până în Japonia. Curele agresive, apoi şedinţele de radioterapie au supus-o pe Claudia la grele încercări. Spune însă că accepta durerile, cu gândul la viitor. „Nu ştiu cum trecea timpul. Număram câte zile mai am până se termină. Socoteam şedinţele şi mă gândeam la ce mă aşteaptă", îşi aminteşte craioveanca.
O lecţie de viaţă
Povestea a căpătat un nou sens la finalul chimioterapiei, odată cu transplantul reuşit de celule stem şi analizele care arătau o vindecare aproape miraculoasă. „Încerc să-mi fac cât mai puţine planuri pe termen lung, vreau să-mi reiau viaţa. Mi-am dat seama cât de vulnerabili suntem, că ne bucurăm prea puţin de cei din jurul nostru, şi prea mult de lucrurile materiale. A fost o lecţie şi pentru mine", spune Claudia Chelan, încurajându-i pe cei aflaţi în suferinţă să nu cedeze în faţa cancerului.
„Nu ştiu ce am avut eu în plus faţă de alte persoane care luptă cu cancerul, dar cred că nu-mi va ajunge întreaga viaţă să le mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat", spune Claudia.
Explicaţii medicale
Există două forme de limfom: Hodgkin, care afectează nodulii limfatici de la nivelul gâtului, zonei axilare şi inghinale, şi Non-Hodgkin, când limfoamele nu distrug ţesuturile, ci se dezvoltă în jurul organelor.
Vrea să devină medic endocrinolog
Claudia Chelan este acum în anul VI la Facultatea de Medicină din Craiova. Foştii ei colegi de grupă, cei care îi spuneau „şefa" şi o asigurau de tot sprijinul lor pentru a trece peste cea mai grea perioadă a vieţii ei, sunt acum rezidenţi. Le duce dorul, dar se bucură din plin de noii ei colegi şi de şansa de a fi revenit la şcoala pe care a ales-o din pasiune şi care îi lipsea foarte mult. Claudia vrea să devină medic endocrinolog, dar nu exclude nici ideea de a se îndrepta spre Hematologie. „Nu ştiu însă dacă aş putea suporta să-mi amintesc în fiecare zi prin ce am trecut", spune ea.