Noi vrem Pământ!
0
Oamenii de ştiinţă studiază atent planetele asemănătoare Terrei descoperite în ultima perioadă prin intermediul telescopului spaţial Kepler, lansat anul trecut. O exoplanetă descoperită în 2009 seamănă cu Pământul, dar cercetătorii spun că nu e un loc bun pentru a trăi având în vedere temperaturile şi compoziţia atmosferei.
Astronomii au calculat masa şi mărimea a mai mult de 500 de planete descoperite până acum pe orbita unor stele îndepărtate şi au încercat să obţină informaţii despre atmosfera lor. Şi, pentru prima dată, au reuşit să strângă informaţii despre atmosfera unei planete asemănătoare Pământului.
Se pare însă că aceasta nu ar fi un loc bun pentru a trăi, deoarece atmosfera de acolo este alcătuită aproape în întregime din abur. Aceasta este una dintre teoriile care au rezultat în urma unei analize a exoplanetei GJ 1214b, precizează irishtimes.com.
Trilioane de „Pământuri"
GJ 1214b este clasificată ca fiind un „super-Pământ", o planetă stâncoasă asemănătoare cu a noastră, dar cu o masă de la două până la zece ori mai mare.
A fost descoperită în 2009 şi face parte dintr-o categorie specială de exoplanete pentru că „tranzitează" în mod direct prin faţa stelei sale. Acest fapt le dă oamenilor de ştiinţă posibilitatea de a cerceta atmosfera sa, nu direct, ci analizând lumina stelelor, care trece prin ea, din spate.
Cercetătorii spun că atmosfera este „foarte fierbinte", având în vedere că planeta orbitează la doar două milioane de kilometri de soare. Cu toate acestea, mai degrabă datele spectrografice decât diametrul îi fac pe savanţi să creadă că atmosfera este plină de abur. Aceştia ştiau că planeta are o atmosferă substanţială pentru că masa sa era mai mare decât cea a planetei în sine.
Oamenii de ştiinţă spun că numărul stelelor asemănătoare Soarelui este mult mai mare decât au crezut până acum. „Există probabil şi trilioane de «Pământuri» care orbitează aceste stele. Acesta este unul dintre motivele pentru care oamenii sunt foarte interesaţi de acest tip de stele", spune astronomul Pieter van Dokkum, de la Universitatea Yale, SUA, potrivit „The Daily Mail".
Prima descoperire, în 1992
O exoplanetă sau o planetă extrasolară este o planetă în afara sistemului nostru solar, cu orbita în jurul unei stele care nu este Soarele. Astronomii au crezut întotdeauna că există astfel de planete, dar abia în 1992 au găsit-o pe prima. Numărul lor creşte în fiecare zi..
