A supravieţuit după ce s-a electrocutat la 20.000 de volţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazul lui Ferencz Lakatos a fost catalogat ca incredibil de către medici şi de către angajaţii Electrica. Internat în spital pentru tratament, băiatul a povestit pentru „Adevărul de Seară“ cum s-a întâmplat „minunea“.

Ferencz Lakatos (10 ani) din cartierul de rromi din localitatea Vetiş, din Satu Mare, s-a electrocutat sâmbătă la un fir de curent prin care treceau 20.000 de volţi. Băiatul se juca împreună cu alţi copii de-a furatul curentului, luând modelul părinţilor. Medicii, reprezentanţii Electrica şi familia copilului cred că este o minune faptul că a supravieţuit. După câteva zile de spitalizare, băiatul povesteşte cum şi-a ars ambele braţe şi picioarele. „Doi băieţi au aruncat un fir de cupru care avea în capăt o greutate peste firul de curent de la stâlpul din capătul străzii şi mi-au spus să pun mâna pe fir.

Eu nu am crezut că o să mă curentez. Tot corpul mi-a tremurat, am fost aruncat la pământ şi am leşinat", spune copilul.În acel moment, colegii de joacă i-au chemat părinţii. „L-am găsit cu spume la gură şi faţa schimonosită. Am crezut că a murit, ne-am speriat foarte tare şi am chemat Ambulanţa. La degetele de la mâni şi de la picioare i-a ars carnea în mai multe locuri aproape până la os", spune Renata Lakatos, mama copilului. Băiatul este în continuare internat la Secţia Chirurgie Infantilă a Spitalului Judeţean Satu Mare.

Supravieţuire într-un caz dintr-un milion

Reprezentanţii Electrica Satu Mare susţin că un asemenea caz este moarte sigură. „Firul de tensiune medie este de 20.000 de volţi. Şansa copilului a fost expunerea timp de o fracţiune de secundă la curent, firul de cupru pe care l-au aruncat copiii fiind rupt de scurtcircuitul creat în momentul în care s-a pus mâna pe el", spune Valer Darida, reprezentant Electrica Satu Mare. „Curentul se pare că a trecut prin extremităţile corpului sau prin haine, nu prin organe, altfel le-ar fi distrus", spune Romeo Chimiveş, electrician. Şi medicii sunt uimiţi. „Nu am mai întâlnit un asemenea caz. Copiii s-au electrocutat şi la cabluri de tensiune mică şi au murit", a spus Constantin Demian, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite