VIDEO Ce fac acum copiii de la „Abracadabra“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dana Rogoz (Abramburica), Ducu Ion, Mica Niculescu, Radu Bărbulescu şi Andreea Caranda, ucenicii Magicianului Marian Râlea, sunt astăzi adulţi de succes. După ce capitolul „Abracadabra“ a luat sfârşit, copiii din emisiunea de la Pro TV au ales drumuri diferite: unii au rămas în trust, alţii au ieşit din lumina reflectoarelor.

În urmă cu câţiva ani, Ziua Copilului, 1 iunie, era sărbătorită  cu mult fast şi voie bună de echipa emisiunii „Abracadabra".

Proiectul a luat însă sfârşit în 2004, după 13 ani, timp în care show-ul devenise un fenomen. Puţini sunt cei care nu-i ştiu pe Mica, Radu, Ducu, Abramburica şi Abramburici, o parte dintre cei responsabili pentru distracţia de duminică dimineaţă, între 1991 şi 2004.

Copiii Magicianului au spus poveşti şi au jucat personaje care au rămas întipărite în memoria publicului tânăr, iar după ce au terminat, au pornit o nouă poveste: a lor.

Citiţi şi:

VIDEO - Marian Râlea, cu un alai de copii fugind după el: tuturor ne este dor de copilărie! (GALERIE FOTO)


Abramburica de etnie rromă

Dana Rogoz (25 de ani) este singura care a rămas în lumina reflectoarelor şi a studiat actoria în ciuda sfaturilor lui Marian Râlea. Deşi a trecut mult timp de când emisiunea a luat sfârşit, iar Dana a jucat în seriale precum „La bloc", „Moştenirea", „State de România" şi „Fete cu lipici", eticheta de Abramburica nu s-a dezlipit cu timpul.

„Multă lume mă ţine minte ca Abramburica şi asta mi se pare o performanţă, ţinând cont că emisiunea s-a încheiat acum mai bine de şapte ani. Dar toţi cei care mă ştiu sunt, în general, mai mari decât mine ca vârstă", spune Dana. „Mi s-a întâmplat de multe ori să întâlnesc câte o mamă care să-i spună fetiţei: Uite-o, mami, pe Abramburica, iar cea mică să-i răspundă: Nu, e Mimi din «La bloc».

Dana Rogoz a ales să fie prezentă pe micul ecran Foto: pro tv

image

Am întâlnit inclusiv o fetiţă de vreo 11 ani pe care o chema Abramburica. Era de etnie rromă", îşi aminteşte amuzată Dana Rogoz. Actriţa are parte de admiratori din acea perioadă chiar şi pe platourile de filmare din Buftea, unde Adela Popescu i-a mărturisit că-i copia coafura. „Mi-a povestit că era fana mea numărul unu, că-mi scria scrisori, se tundea ca mine. La un spectacol Abracadabra chiar a urcat pe scenă şi a vorbit cu mine", povesteşte Dana.

Tânăra nu este însă singura din acea echipă care a rămas în trustul Pro. Geo Morcov, interpretul pesonajului Abramburici, lucrează ca producător în cadrul aceluiaşi trust. Şi Ducu Ion (30 de ani) este producător la postul Acasă TV, unde a cunoscut-o pe soţia sa, actriţa Diana Dumitrescu. Ducu a fost producătorul serialelor „Îngeraşii" şi „State de România", fiind obişnuit cu platourile din Buftea încă din copilărie.

Radu Bărbulescu (stânga), Ducu Ion şi Geo Morcov

image

Mama lui, Ruxandra Ion, este vicepreşedinte MediaProPictures, iar tatăl lui, Ion Ion, lucrează în acelaşi trust, aşa că Ducu continuă „tradiţia". Iulia Stănescu, micuţa care a cucerit România la începutul anilor 2000 cu piesa „Inimă de ţigancă", s-a lansat şi ea tot în emisiunea de la Pro TV. Acum, la vârsta de 20 ani, ea trăieşte la New York unde se pregăteşte pentru o carieră în media. 

„Eram conştienţi de fenomen"

Andreea Caranda (31 de ani), cunoscută drept Colombina, a lucrat ca producător la Pro TV. A urmat Facultatea de Regie-Film şi pentru o perioadă a renunţat la televiziune în favoarea industriei  hoteliere. În prezent, produce emisiunea Danei Rogoz de la Pro TV Internaţional şi tot ea a fost cea care a realizat, anul trecut, o ediţie specială de Paşte cu foştii colegi de la „Abracadabra". Radu Bărbulescu (29 de ani), veteran al emisiunii, unde a fost prezent de la bun început, n-a putut să se despartă de televiziune cu totul. Radu este acum regizor secund şi lucrează în publicitate, dar face şi filme. Are o fetiţă de un an şi opt luni, Catinca, fiind singurul tată din grupul băieţilor.

Încă îşi mai aminteşte deplasările şi spectacolele pe care le făceau în ţară. „Ţin minte că mergeam mult şi că aveam sentimentul că suntem o familie. Plecam şi câte două săptămâni, iar când ne întorceam ni se părea că ne întoarcem dintr-o tabără. Aveam pe de o parte «acasă», şcoală, prieteni şi mai aveam «Abracadabra»", spune Radu. Tânărul a înţeles de pe atunci şansa pe care a primit-o, dar, după ce a terminat emisiunea, a preferat munca de culise. „Eram conştienţi atunci de fenomen şi de anvergura lui. Ţin minte că odată, când am fost la Focşani pentru un spectacol, am văzut atât de mulţi oameni, cum am mai văzut doar la concerte mari.

Ducu Ion (stânga sus), Radu Bărbulescu, Mica Niculescu, Dana Rogoz, Iulia Stănescu, Geo Morcov, Raluca de la Bambi, Andreea Caranda şi Marian Râlea (centru)   Foto: pro tv

image

Mie nu-mi plăcea chestia asta, nu mă omoram după faptul că ne recunoştea lumea pe stradă. E amuzant că acum colegii mei de muncă sunt practic copiii de atunci", spune Radu. Şi acum îl opreşte lumea pe stradă. „M-am schimbat foarte mult, am crescut, dar tot mă recunosc pe undeva. Numai că nu ştiu de unde să mă «apuce»", se amuză Radu.

Mica, doctor în filologie

Singura din trupă care „s-a supărat pe showbiz" şi a ales o carieră diferită este Michaela Niculescu, sau Mica. Tânăra, în vârstă de 29 de ani, a preferat să facă Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine. Mica a făcut un doctorat summa cum laude la Oxford şi Viena.   „A fost decizia mea să nu continui. Ruxandra Ion chiar mi-a reproşat, ca o mamă, când ne-am văzut ultima oară, că n-am continuat pe acel drum. Nu-mi pare rău, pentru că am altă vocaţie. Cânt foarte mult, chiar sunt pe cale să-mi fac o formaţie", spune Mica.

Cu toate că au apucat-o pe drumuri diferite, Mica se întâlneşte des cu foştii săi colegi, fiind foarte apropiată şi de Marian Râlea. „Este unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. Îl admir enorm şi m-a ajutat foarte mult să fac alegeri în viaţă. Când eram în dilemă, dacă să fac teatru sau nu, mi-a zis: «tu eşti o fiinţă foarte inteligentă, dar eu cred că n-ar trebui să faci, pentru că actoria e o meserie ingrată». El este un om foarte responsabil şi ştiu că şi-a asumat responsabilitatea afirmaţiei sale. Şi a intuit foarte bine", spune Mica.

„Sunt foarte mulţumit de ei. Nu i-am considerat niciodată elevi, am fost cu toţii foarte buni prieteni. Cea mai mare izbândă a mea în ceea ce-i priveşte este că, în afară de Dănuţa, m-au ascultat când le-am spus să nu se facă actori", a spus amuzat Marian Râlea. 

"Nu mă omoram după faptul că ne recunoştea lumea pe stradă. E amuzant că acum colegii mei de muncă sunt copiii de atunci.''
Radu Bărbulescu fost membru al echipei „Abracadabra"

"Mi s-a întâmplat de multe ori să întâlnesc câte o mamă care să-i spună fetiţei: Uite-o, mami, pe Abramburica, iar cea mică să-i răspundă: Nu, e Mimi din «La bloc».''
Dana Rogoz actriţă

13 ani a durat emisiunea  „Abracadabra", fiind difuzată din 1991 până în 2004.

Vedete



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite