Ciclopromenada de la miezul nopţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ciclopromenada  de la miezul nopţii
Ciclopromenada de la miezul nopţii

400 de oameni au pedalat în toiul nopţii prin Capitală, la 11 septembrie, şi au descoperit că Bucureştiul poate fi şi oraşul bicicliştilor. CLICK aici pentru fotogalerie!

Când a ajuns Marius, pe la 23.30, spaţiul din spatele Muzeului de Istorie era deja aproape plin. Se auzea scârţâitul nisipului sub tălpi, zgomot de frâne şi de derapaje şi larmă de voci. Marius venise pe bicicletă, direct de la serviciu, şi era îmbrăcat într-o cămaşă albă cu dungi bleumarin, ce contrasta cu ţinutele celor din jur.

Câţiva purtau costume colorate şi pantaloni cu întărituri, alţii aveau chiar veste galben-fosforescent şi căşti de protecţie, dar cei mai mulţi veniseră în tricouri, înarmaţi cu voie bună şi gata să-şi chinuiască picioarele şi să-şi tăbăcească fundurile pe şeile unor biciclete de oraş pentru a parcurge un traseu de peste 22 de kilometri.

„Am văzut pe un grup de discuţii ceva cu o denumire destul de pompoasă care începea cu «Ciclo» şi se termina cu «nocturnă 3»”, spune Marius. „Am zis «dacă e cu biciclete, super!» Am venit că oricum e vineri seară, e frumos afară.”

Ciclişti echipaţi cu ochi de pisică, lanterne, „licurici” şi brăţări reflectorizante se strâng la locul de întâlnire, biciclişti de ocazie îşi sprijină pe cric vehicule închiriate de la Ciclotecă, iar iniţiatorul, George Hari Popescu, îi strigă printr-o staţie de emisie-recepţie pe băieţii de la ciclismamatori.ro.

La mijloc, Marius Găină Constantin, un tânăr de 23 de ani care se ocupă cu prestarea de „servicii integrate pentru expaţi”, stă singur în picioare şi aşteaptă să-i aducă cineva nişte scule ca să-şi repare lanţul.

Maniere în trafic

Puţin înainte de miezul nopţii, George Hari urcă pe scenă şi începe să vorbească. Nu are amplificare, aşa că îl aud doar cei din faţă: „... de la Piaţa Naţiunile Unite sunt piste. Vă sfătuiesc să NU le folosiţi pentru că sunt crengi până la nivelul feţei.” Apoi, peste 400 de biciclişti pornesc în jos pe Calea Victoriei. Umplu toate benzile de circulaţie şi sunt întâmpinaţi cu exclamaţii de uimire. Marius foloseşte bicicleta în oraş cât de des poate, aşa că ştie că trebuie să meargă pe marginea şoselei: „Uşor, lejer, frumos. Dacă vreau să virez la stânga, ridic mâna ca la Reich.”

image

Micul biciclist Radu (7 ani) a venit cu tata la Ciclopromenadă şi a spus că e cea mai fericită zi din viaţa lui

Dar nu toţi bicicliştii sunt obişnuiţi cu traficul şi cu regulile de circulaţie. La Piaţa Unirii se trece masiv pe roşu şi şoferii claxonează, dar ocolesc coloana.

Prima oprire pe traseul celei de-a treia ediţii a Ciclopromenadei Nocturne este Parcul Tineretului. Grupurile care ­s-au spart pe parcurs se reunesc şi îşi trag sufletul, unii comentează că mersul cu bicicleta prin oraş, noaptea, e cam periculos, iar George Hari Popescu negociază cu Poliţia. Dat fiind numărul mare de biciclişti nocturni, câţiva agenţi pe motociclete vor însoţi coloana pe următoarele etape ale traseului. Mulţimea porneşte din nou, iar Dinu Lazăr, un fotograf de 54 de ani care călăreşte o bicicletă micuţă, „de transport intraurban”, ce se face cât o geantă şi încape uşor sub biroul de la serviciu, pedalează alături de alte sute de persoane.

Alura lui masivă contrastează cu dimensiunea redusă a bicicletei cu care parcurge 3.000-3.500 de kilometri pe an. Grupul se deplasează acum mai ordonat. Dinu Lazăr, care a îmbrăcat o vestă galbenă reflectorizantă peste geaca kaki şi s-a echipat cu cască, merge şi el în coloană, ca la orele de vârf. Porneşte, pedalează zece metri şi se opreşte.

Roxana, Daniel şi Maria

„Bună seara, bună seara, ce manifestare este?”, se interesează curioasă o doamnă pe Bulevardul Nerva Traian, iar un bărbat întreabă de la volan: „Pentru cine mergeţi voi aici? Măcar vă plăteşte?” Bicicliştii se regrupează la Piaţa Alba Iulia. Pe o margine a parcării din centrul pieţei a oprit şi familia Susca. Daniel tractează un faeton, un cărucior cu steguleţ în care doarme Maria, fetiţa lui de trei ani, cu un urs mare de pluş în braţe. „Nouă ni se pare haios să facem lucrurile în familie”, spune tatăl.

image

La plecarea pe traseu, bicicliştii umplu Calea Victoriei

Fetiţa „încă nu poate să pedaleze singură. O formulă de compromis, ca să biciclăm şi noi şi să fim împreună cu ea, a fost faetonul.” Familia Susca „biciclează” cu orice ocazie, în general în plimbare, şi s-a întors recent dintr-o vacanţă pe două roţi în Deltă, la Sfântu Gheorghe. După 11 zile în care au pedalat prin nisip 80 de kilometri, contactul cu asfaltul e de-a dreptul odihnitor.

Ciclopromenada se reia pe direcţia Piaţa Unirii, iar mama, Roxana, merge în stânga soţului ei, pe exterior. Faetonul e uşor de tractat, asigură Daniel, dar singurul impediment e că trebuie să iei curbele cu mai multă grijă. „Trebuie să te gândeşti un pic că eşti mai lat.” Maria, un copil blond cu ochi albaştri, doarme dusă şi nu se sinchiseşte că circulă pe asfalt printre câteva sute de biciclişti. „La anul probabil că va merge şi ea pe bicicletă sau măcar pe tandem”, spune mama fetei.

Cea mai frumoasă zi

În faţa magazinului Unirea, un băiat cu un Wolkswagen tunat întinde bicicliştilor o sticlă mare de Coca Cola pe jumătate goală. Coloana îl ocoleşte şi-şi continuă traseul pe Bulevardul Magheru şi apoi pe Lascăr Catargiu. La Piaţa Victoriei, grupul face o penultimă oprire.

De aici traseul continuă în mare parte pe pistele speciale, maşinile s-au rărit şi singurii care-i mai pot deranja pe biciclişti sunt măturătorii. Pe Bulevardul Aviatorilor, doi băieţi mângăie un boxer, care aleargă vesel pe lângă biciclete. A venit de acasă cu Tudor Maxim şi îl cheamă Duţu. Nu se lasă nicio clipă mai prejos decât bicicliştii şi se distrează foarte bine.

image

Daniel Susca tractează faetonul în care se află fetiţa sa, Maria

La ora 02.00, scuarul din faţa Casei Presei s-a umplut de temerari pe două roţi. Duţu se plimbă dând din coadă printre bicicliştii opriţi, care s-au mai împuţinat. Are urechea stângă mai ciulită decât cealaltă şi se lasă mângâiat. Nu pare să fi obosit deloc, chiar dacă nu merge pe roţi. Stâpânul lui explică: „Are 4x4!” Radu, un băiat de şapte ani cu bicicletă albă şi cască roşie, care a mers alături de tatăl său tot drumul, îl întreabă: „Tati, plecăm acasă?” „Nu, tati, nu plecăm, mai avem”, răspunde acesta, „Suuuper atunci! E cea mai frumoasă zi din viaţa mea!”

De dragul bicicletei

Ultima etapă a Ciclopromenadei e relaxată. George Hari Popescu, iniţiatorul acţiunii, pedalează pe pista de pe Kiseleff, îmbrăcat într-un tricou gri pe care scrie www.bicla.ro. Este al doilea an în care merge cu bicicleta în Bucureşti şi a treia oară când a adunat biciclişti pentru o plimbare nocturnă.

„Ideea mi-a venit într-o noapte, când am făcut un traseu pe două roţi. Numai taxiuri pe stradă, câţiva câini înceţi, răcoare… M-am gândit că poate vor şi alţii să încerce o tură cu bicicleta la ora aia” şi aşa s-a născut Ciclopromenada. La prima ediţie, care a avut loc în noaptea de 7 spre 8 august, a adunat circa 25 de persoane. La a doua, între 21 şi 22 august, au venit peste 100. Iar a treia ediţie depăşeşte toate aşteptările. „Scopul unic este să ne plimbăm de dragul bicicletei”, spune George Hari.

„Bănuiesc însă că acest eveniment îi determină pe bucureşteni să aibă încredere în mersul pe biclă în acest oraş, să prindă curaj. Aş spera că autorităţile ne vor băga mai mult în seamă după aceste ciclopromenade, dar nu prea cred.”

image

George Hari Popescu îi cheamă prin staţie pe coordonatorii de traseu

La ora 02.45, un grup de 50-60 de biciclişti revine în faţa Muzeului de Istorie. Unii îşi trag sufletul, roşii la faţă, alţii îşi fac poze lângă biciclete, iar Radu, băiatul de şapte ani, s-a cocoţat în capătul scărilor. George Hari se urcă pe treptele muzeului, le mulţumeşte participanţilor şi le spune în glumă: „Data viitoare sper să nu mai veniţi aşa de mulţi.”

Plimbări pe două roţi

Următoarea Ciclopromenadă Nocturnă ar putea avea loc în luna octombrie, cu participarea mai multor organizaţii, cu autorizaţie de la primărie şi cu o coordonare mai bună a bicicliştilor pe traseu. Până atunci, Asociaţia Bate Şaua să Priceapă Iapa organizează pe 22 septembrie, cu ocazia Zilei Europene fără maşini, o plimbare între Piaţa Revoluţiei şi Parcul Herăstrău, de la ora 18.00.

22,76
de kilometri au parcurs participanţii la Ciclopromenada nocturnă 3.

image
Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite