Prietenii salvează căsnicia

Pe măsură ce cuplurile căsătorite devin o minoritate, sociologii argumentează că cel mai bun mod de a păstra o căsnicie solidă şi sănătoasă este de a întreţine un grup de prieteni apropiaţi.

Ideea că un partener poate răspunde tuturor nevoilor noastre e o invenţie recentă. În istorie, căsnicia era doar un alt mod prin care oamenii cultivau angajamentele pe termen lung.

Vecinii, familia primară şi prietenii reprezentau surse la fel de importante de suport emoţional şi practic. În prezent, oamenii aşteaptă mai mult sprijin şi mai multă intimitate de la partenerii de cuplu decât de la oricine altcineva, punând o presiune mai mare pe instituţia căsătoriei.

Când relaţia unui cuplu este puternică, o căsătorie o poate împlini. Adesea, însă, partenerii împovărează căsnicia, dorind ca fiecare să satisfacă celuilalt toate nevoile.

Când mariajul se clatină, partenerii descoperă că au puţine alte surse de sprijin emoţional sau că acestea lipsesc cu desăvârşire. Bărbaţii, în special, sunt foarte vulnerabili după divorţ, pentru că au tendinţa să investească mai puţin în legăturile sociale în afara căsătoriei.

Dar şi femeile cad pradă fanteziei că, odată ce şi-au găsit sufletul pereche, se pot retrage pe insula izolată a extazului marital. Până şi cuplurile cele mai stabile au nevoie să găsească sprijin şi compensaţii emoţionale la alte persoane.

Când nu procedează aşa, se trezesc la un moment dat că au mai puţin să-şi ofere, consideră Joshua Coleman, terapeut şi autor al lucrării „Refacerea Căsătoriei”. Adesea, căsnicia se frânge sub greutatea aşteptărilor partenerilor.

Marea fericire

Timp de aproape 20 de ani, Richard Lucas, profesor la catedra de psihologie a Michigan State University, a studiat fericirea autodeclarată a peste 30.000 de persoane. Cu această ocazie, el a descoperit că sentimentul de fericire al oamenilor creşte în perioada căsătoriei dar, în doar câţiva ani, revine la nivelul obişnuit al fiecăruia.

Cei care se căsătoresc şi rămân căsătoriţi sunt, în medie, „o idee” mai fericiţi decât cei care nu se căsătoresc niciodată, şi mult mai fericiţi decât majoritatea celor care divorţează. Însă asemenea persoane declaraseră deja un nivel mai ridicat de fericire, în raport cu media, înainte de căsătorie.

Nu se bazau pe căsnicie ca să-i facă fericiţi, astfel că nici nu au început să se simtă nemulţumiţi odată ce s-a terminat luna de miere. Cuplurile care speră să găsească marea fericire în căsătorie sunt şi cele mai predispuse la marea dezamăgire.

Atunci când transformăm dragostea romantică în singura sursă de angajament şi obligaţie, neglijăm de fapt mult mai vastele legături interpersonale care încheagă societatea. Această tendinţă sărăceşte în aceeaşi măsură viaţa socială a persoanelor căsătorite şi necăsătorite.

Studii realizate de sociologi americani arată că, în ultimele două decenii, procentul celor care declarau că partenerul de viaţă este şi confident a crescut de la 30% la 38%. E o veste bună că tot mai mulţi dintre oamenii care formează un cuplu pun preţ pe prietenia cu partenerul lor. Însă cealaltă faţă a veştii nu e aşa de pozitivă.

Sociologii americani Naomi Gerstel şi Natalia Sarkisian susţin că e mai puţin probabil pentru cuplurile moderne să-şi sune, viziteze sau să ofere sprijin rudelor apropiate, în comparaţie cu persoanele singure.

De asemenea, cuplurile căsătorite tind să nu mai petreacă la fel de mult timp cu prietenii şi nici nu prea socializează cu vecinii, cu excepţia diverselor activităţi cu alte familii atunci când copiii lor sunt mici. Adesea, ei se distanţează de prietenii lor singuri sau divorţaţi chiar dacă înainte le erau apropiaţi. Acest aspect îi poate bântui dacă se întâmplă ca mariajul să li se destrame.

Cu amicii în luna de miere

Cultura populară abundă în sfaturi despre cum să-ţi duci relaţia la un nivel superior. Unul dintre avertismentele obişnuite este să nu-ţi laşi prietenii sau familia să se „bage” în relaţia ta. Doar că a fi totul unul pentru altul este parte a problemei, nu a soluţiei. 

În istorie, era considerat periculos de antisocial să fii prea ataşat emoţional de partener, pentru că acest lucru dilua loialitatea faţă de familie, vecini şi societate în general.

Până pe la mijlocul secolului al XIX-lea, cuvântul „iubire” era folosit mai mult pentru a descrie sentimentele faţă de vecini, rude şi membrii bisericii decât faţă de partenerul de viaţă. Viaţa emoţională a femeilor din epoca victoriană se construia în jurul unor puternice legături cu alte femei care umbreau „afecţiunea respectuoasă” pe care o simţeau pentru soţii lor. Bărbaţii, la rândul lor, căutau intimitatea în afara cercului familial.

Un bărbat îi putea descrie logodnicei sale plăcerea de a adormi cu capul în poala celui mai bun prieten al său, fără să se teamă că aceasta îl va considera homosexual. Tot în secolul al XIX-lea, când cuplurile au început să meargă pentru prima dată în luna de miere, adesea luau cu ele şi membri ai familiei sau prieteni să le ţină companie. Pe măsură ce tendinţele economice şi politice moderne au erodat dependenţele tradiţionale de vecini şi instituţii locale, oamenii au început să se concentreze mai mult pe dragoste şi căsătorie.

Societatea a început să privească cu suspiciune legăturile intense între persoanele de acelaşi sex. Psihologii i-au îndemnat pe oameni să respingă prietenii şi cunoştinţele care ar fi putut concura cu familia pentru atenţie. Mariajele au început să se clatine, iar nevestele au descoperit că nu puteau găsi împlinirea totală în viaţa domestică.

Morala nu este de a vă scădea aşteptările în privinţa intimităţii şi prieteniei într-o căsnicie, ci de a le spori pe cele legate de alte relaţii. Şi nu este vorba despre amanţi! Societatea trebuie să respecte şi să încurajeze legăturile care se extind peste graniţele cuplului, la fel şi pe cele între persoanele căsătorite şi cele necăsătorite.

A elibera căsnicia de presiunea emoţională este o situaţie din care toată lumea câştigă. Cele mai fericite cupluri sunt acelea care au interese, confidenţi şi reţele de suport în afara căsniciei. A avea prieteni şi activităţi sociale pe lângă căsătorie face bine sinelui, societăţii, dar mai ales cuplului însuşi.