Copiii nu trebuie să fie „buricul Pământului”

O mulţime de cupluri au tendinţa să pună pe primul loc copiii, în detrimentul relaţiei conjugale. Fără a fi condamnabilă, această tendinţă poate duce însă la dizolvarea familiei.

De cele mai multe ori, când ajung acasă, părinţii sunt acaparaţi întru totul de copii. Existenţa acestora elimină orice fel de intimitate între cei doi parteneri. Încet-încet, părinţii sunt „devoraţi” de grijile pentru odrasle.

Este şi constatarea la care au ajuns majoritatea psihologilor şi sociologilor. „Investiţia în copii a devenit pentru adulţi acţiunea principală, obiectivul numărul unu al existenţei lor. O mulţime de cupluri nu există decât prin intermediul copiilor lor”, subliniază Serge Hefez, psihiatru şi specialist în terapii de cuplu.

„Nu mai suntem siguri de locul de muncă, de soliditatea unei relaţii amoroase; singurul lucru de care suntem siguri sunt copiii. Atâta vreme cât celelalte lucruri sunt efemere, copiii devin punctul central de sprijin, asupra cărora ne concentrăm uneori cu prea multă ardoare”, susţine la rândul ei, Catherine Mathelin, specialistă în psihologie.

De multe ori, chiar copiii sunt cei care destramă un cuplu, este de părere sociologul Jean-Claude Kaufmann: „Proiectul unui copil se conturează de multe ori în acelaşi timp cu ideea mariajului, iar mulţi se căsătoresc doar pentru a face un copil.”

Copilul ne este centrul lumii

Faptul că un copil acaparează în totalitate, în primii ani, viaţa unui cuplu este absolut normal. Naşterea unei odrasle îi umple de fericire pe părinţi, însă este un adevărat cataclism pentru viaţa de cuplu, sunt de părere psihologii. Adio vieţii lipsite de griji, excursiilor neprogramate, ieşirilor improvizate şi dimineţilor liniştite!

Toată viaţa se rezumă la scutece, biberoane, nopţi nedormite şi la sarcini ce trebuie îndeplinite fără întârziere. După câţiva ani, cei doi parteneri realizează că nu mai sunt intimi, că nu mai au prea multe lucruri în comun, că relaţia lor s-a răcit, iar acest lucru este perceput de multe ori când e prea târziu, când nu se mai poate face mare lucru.

De multe ori, dacă un cuplu a fost slab de la început, copilul serveşte doar ca alibi pentru a finaliza o relaţie care, de la început, n-avea şanse de reuşită. În schimb, dacă un cuplu rămâne la fel de puternic şi după naşterea unui copil, acesta învaţă cu timpul să respecte teritoriul părinţilor şi să nu dea buzna în camera acestora sau să-i întrerupă atunci când au ceva de discutat sau se îmbrăţişează”, explică specialista în terapii de cuplu Lyliane Nemet-Pier.

În trecut, copiii aveau un loc bine stabilit în familie: nu vorbeau la masă, nu-şi deranjau părinţii, se culcau la ore fixe. În prezent, copiii au devenit centrul existenţei unei familii. Psihologii sunt unanimi atunci când recomandă adulţilor să îi facă pe cei mici să înţeleagă că nu sunt centrul lumii părinţilor lor şi că nu doar ei îi pot face fericiţi pe părinţi. Este esenţial, afirmă cu tărie psihologii, pentru un copil, să înţeleagă că părinţii lui se doresc şi că pot fi fericiţi şi fără el.

Parteneriatul sexual, o idee proastă

Primul obstacol, după apariţia unui copil în familie, este dificultatea de a combina rolul de părinte cu cel de partener atractiv din punct de vedere sexual. Cuplul tinde să devină mai degrabă un parteneriat în care sexul este doar o rutină.
Un prim pas pentru a depăşi acest obstacol este să nu vă adresaţi partenerului cu diminutive de genul „tati” sau „mami”, pentru că va fi foarte greu să vă mai simţiţi sexi şi atrăgători în această postură.

Folosiţi mai degrabă poreclele tandre pe care vi le adresaţi reciproc înainte de a deveni părinţi. „Ba chiar poate ar fi bine să nu le lăsaţi deoparte pe cele cu conotaţii sexuale”, recomandă specialista franceză în psihologia cuplului, Jacqueline Schaefer. Al doilea obstacol este obişnuinţa, siguranţa că celălalt va fi oricum alături de tine şi mâine. Tocmai de aceea, când soţul vine acasă, opriţi-vă un minut din activităţile domestice şi sărutaţi-l, în semn de bun venit.

Îl veţi face să se simtă important şi iubit. Pe de altă parte, oboseala din timpul săptămânii şi grija pentru cel mic epuizează şi ultimele urme ale dorinţei sexuale, care astfel devine cel mult o simplă rutină care se şi termină în câteva minute.

Sexologii şi specialiştii în psihologia cuplului susţin că este bine ca proaspeţii părinţi să petreacă singuri măcar o noapte, în fiecare săptămână, şi măcar un weekend, la câteva luni, perioade în care copilul poate sta fie cu bunicii, fie cu o rudă apropiată sau cu o bonă de încredere.

Cu cât reuşiţi să vă menţineţi oboseala la un nivel mai scăzut şi să acordaţi mai multă atenţie partenerului, cu atât mai mult veţi avea parte de o viaţă de familie mai fericită.

O altă problemă apare atunci cînd părinţii renunţă să mai iasă împreună în oraş. De cele mai multe ori, tot oboseala este responsabilă. Totuşi, e bine să ieşiţi, chiar dacă vă simţiţi sleiţi de puteri. Veţi vedea că la întoarcerea acasă veţi fi revigoraţi.

În timp, aceste ieşiri oferă un suport moral important ambilor parteneri, care nu mai au astfel senzaţia că viaţa lor şi tinereţea au luat sfârşit odată cu naşterea copilului. Treburile casnice trebuie divizate între cei doi. Dacă, totuşi, numai unul dintre parteneri trebuie să se ocupe de casă, este bine să-şi stabilească o oră- limită până la care face tot ce poate.

După ora respectivă e timpul pentru odihnă, iar restul trebuie lăsat pentru a doua zi. Cu cât reuşiţi să vă menţineţi oboseala la un nivel mai scăzut şi să-i acordaţi mai multă atenţie partenerului dumneavoastră, cu atât mai mult veţi avea parte de o viaţă de familie mai fericită.

Atâta vreme cât celelalte lucruri sunt efemere, copiii devin punctul central de sprijin asupra cărora ne concentrăm uneori cu prea multă ardoare.