Ungaria investeşte în produsele tradiţionale
0Producătorii de bunuri cu specific naţional din Ungaria vor beneficia de ajutoare din partea statului, aproximativ 20% din totalul ajutoarelor de stat disponibile urmând să fie redirecţionate către aceştia.
Guvernul de la Budapesta intenţionează să creeze un nou birou, care să se ocupe exclusiv de înregistrarea şi promovarea tuturor produselor etnice, potrivit publicaţiei „Magyar Nemzet".
Parlamentul ungar ar urma să aprobe proiectul legislativ
în toamnă.În prima etapă, vor fi înregistrate 100 de produse „recunoscute drept tipic ungare atât în interiorul ţării, cât şi în lume", a declarat Jozsef Birinyi, liderul comisiei Hungarica din Parlamentul Ungariei, citat de „Magyar Nemzet".
Săptămâna trecută, guvernul a anunţat că va acorda retroactiv fonduri organizaţiilor etnice ungare din afara graniţelor. Rétvári Bence, secretar de stat în Ministerul Administraţiei Publice, a acuzat guvernul precent că nu a întrunit la timp în sesiunea de primăvară Fondul Patria, lăsând astfel mai multe organizaţii fără finanţări.