INTERVIU

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stresul si fast food-ul duc la ulcer gastric De obicei, toamna, durerile ulceroase se accentueaza. Care sunt cauzele ulcerului si cum se poate trata ne-a explicat dr. Sorin Paun, medic primar chirurg

Stresul si fast food-ul duc la ulcer gastric
De obicei, toamna, durerile ulceroase se accentueaza. Care sunt cauzele ulcerului si cum se poate trata ne-a explicat dr. Sorin Paun, medic primar chirurg la Spitalul de Urgenta din Capitala.
- Mai este ulcerul o boala frecventa, in ciuda progresului terapiei medicale?
- Statistic, se constata o frecventa mai crescuta a ulcerului duodenal (6-12 la suta din populatie) in comparatie cu cel gastric. Ulcerul gastric este mai frecvent in Japonia, iar cel duodenal este predominant in Europa. Ulcerul gastric are o frecventa egala la ambele sexe. In schimb, ulcerul duodenal afecteaza mai mult barbatii decat femeile, raportul imbolnavirilor barbati-femei putand ajunge chiar 6 la 1. Ulcerul duodenal apare mai ales la tineri, pacientii avand varste cuprinse intre 20 si 45 de ani. Din datele statistice reiese ca ulcerul duodenal este predominant la persoanele cu grupa sanguina 01. Ulcerul gastric apare, de obicei, la persoanele cu varsta de peste 50 de ani.
- Care sunt cauzele acestei afectiuni?
- Factorii favorizanti ai bolii ulceroase, in cazul celui de tip gastric, sunt mesele neregulate, masticatia incompleta, consumul de alimente iritante, condimentele, consumul de alcool, fumatul, stresul (factori psihici, frig, caldura, traumatisme, tensiune nervoasa). In cazul ulcerului duodenal, printre factorii favorizanti se numara: ciroza hepatica, hiperparatiroidismul, excesul de alcool, cafea, condimente, tutun, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, glucocorticoizii si stresul.
- Difera simptomele in cele doua localizari?
- In ulcerul duodenal, printre manifestarile clinice se numara durerea localizata in epigastrul inferior, cu caracter de crampa, care poate aparea la 2-3 ore in timpul zilei, dar si noaptea, dand senzatia de "foame dureroasa". Durerile ritmice sunt accentuate si mai frecvente toamna si primavara. Mai pot aparea varsaturile, starea de nervozitate si iritabilitate. Daca in ulcerul duodenal durerea poate fi calmata prin ingestia de alimente, bolnavul luand in greutate, in cel gastric, durerea creste daca pacientul incearca sa manance.
- Cum se poate stabili diagnosticul?
- In primul rand, este necesar un examen radiologic. Printr-un examen endoscopic se poate pune un diagnostic rapid, corect si precoce atat in ulcerul gastric, cat si in cel duodenal. Avantajele acestei metode sunt reprezentate de vizualizarea directa a leziunii ulceroase si a leziunilor asociate si stabilirea prin biopsie a existentei unui neoplasm. Deoarece in 90-95 la suta dintre pacientii cu ulcer duodenal a fost identificata infectia cu Helicobacter Pylori, este nevoie si de unele teste serologice pentru stabilirea tratamentului antibiotic corect.
- Care sunt metodele de tratament?
- Tratamentul ulcerului este medical si chirugical. Ulcerul gastric trebuie operat, in timp ce ulcerul duodenal se tratateaza medical. Tratamentul medical se refera la masuri de prevenire a bolii ulceroase (prin evitarea meselor neregulate, stresului, a medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene, corticoterapiei), dar si prin unele curative (masticatia completa a alimentelor, incet, evitarea condimentelor, prajelilor, consumul de legume fierte, evitarea fructelor crude etc). Dupa stabilirea diagnosticului, medicul poate recomanda o medicatie antiacida, antisecretorie, protectoare a mucoasei gastrice sau anti-Helicobacter Pylori. Pe perioada tratamentului, pacientul trebuie atent monitorizat pentru a se verifica eficienta terapiei. Tratamentul continua pana la cicatrizarea completa a leziunii ulceroase. Indicatiile tratamentului chirurgical sunt absolute in ulcerul complicat (ulcerul perforat, hemoragic etc.) si relative in alte situatii (ulcerul rezistent la tratament medical, ulcerele cronice care scad capacitatea de munca s.a.). Obiectivele tratamentului chirurgical constau in extirparea leziunii ulceroase, reducerea aciditatii gastrice si asigurarea unui drenaj gastric eficient.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite