"Elena Ceauşescu se credea mai puternică decât Dumnezeu"

şi fără nici un Dumnezeu. Este vorba despre inginerul Eugeniu Iordăchescu, un adevărat "patriarh al sistematizării" Bucureştilor, va povesti cum l-a cunoscut şi cum a colaborat cu directorul

şi fără nici un Dumnezeu. Este vorba despre inginerul Eugeniu Iordăchescu, un adevărat "patriarh al sistematizării" Bucureştilor, va povesti cum l-a cunoscut şi cum a colaborat cu directorul de la Culte, I. D. Cumpănaşu, pe vremea demolării şi/sau translării unor monumente de cult seculare.

Ceauşescu dădea din mână şi toată armata din spate făcea acte
- Cum l-aţi cunoscut pe fostul şef al Cultelor I.D. Cumpănaşu şi cum aţi colaborat cu dânsul la salvarea bisericilor de la darâmare, de la distrugere?
- În perioada aceea, a demolărilor, a sitematizării, domnul Cumpănaşu era şef la Culte. Preşedinte se numea atunci. Or, pentru orice demolare era nevoie de avize de la diverse departamente. Ceauşescu nu făcea abuzuri. Mulţi ziceau că dădea din mână şi gata. Dădea din mână, dar toată armata aia care era în spate trebuia să facă acte. Deci, dacă e să-l condamne cineva pe el, pe mine sau pe dumneata, este greu. Uite aici decretul Consiliului de Stat din "81 pentru translarea imobilului din Bdul Republicii, translarea Bisericii Capra, de pe şoseaua Pantelimon, translarea Bisericii Adormirea Maicii Domnului, translarea Bisericii Sf. Ioan Nou. Ca să se ajungă la acest Consiliu de Stat trebuia să se facă, de către investitori, cum era cazul Primăriei Capitalei, care se ocupa de această sistematizare, să facă nişte forme, să aibă avize. şi în cazul de faţă, pentru că vorbim de biserici, trebuiau luate avize de la Departamentul Cultelor, unde preşedinte era domnul Cumpănaşu. La niciuna dintre bisericile care s-au propus de către Institutul Proiect Bucureşti, domnul Cumpănaşu nu a dat aviz negativ, adică să zică: "Nu, domnule, dărâmaţi-o şi nu o mutaţi". La toate a dat avizul pozitiv. Ceea ce însemna că Departamentul Cultelor îşi însuşea propunerea. Realitatea e că eu trebuia să mă duc să-i demonstrez, cu planul, unde se ducă biserica, ce vreau să fac cu ea. şi probabil că domnul Cumpănaşu avea şi o curiozitate legată şi de faptul că fata lui era arhitectă şi simţea ceva deosebit pentru sistematizarea oraşului şi nu era împotriva soluţiei mele.

Au mai căzut şi alte biserici, pentru că pofta a venit mâncând
- Spuneţi-ne, împreună cu şeful Cultelor, I.D. Cumpănaşu, l-aţi convins pe Ceauşescu?
- Nu, nu, eu n-am avut nicio legătură. Această metodă a translării s-a aplicat peste tot în lume. Convingerea lui Ceauşescu a făcut-o viceprimarul de la data respectivă, inginerul Iordache. S-a făcut o machetă foarte mare, cu toate arterele care urmau să fie sistematizate. şi pentru că se poate face o demolare, trebuiau să se obţină avize, iar pentru biserici trebuiau avize de la Departamnetul Cultelor. Domnul Cumpănaşu nu s-a opus niciodată. De câte ori m-am dus la el cu avize, era întru totul de acord. Singurul lucru era că discuta cu mine pentru ca să-l fac să înţeleagă, să-i explic. şi să vă mai spun de Iordache. Era una dintre biserici, Schitul Maicilor, chiar pe amplasamentul unde este Casa Republicii. Mai erau acolo încă nişte bisericuţe, dar erau mult mai obosite şi au fost dărâmate. A dărâmat una, care se chema Sf. Nicolae. Acolo, decât asta a căzut. Au mai căzut şi alte biserici, pe urmă din Dealul Spirii, mai departe de zona aia, pentru că pofta a venit mâncând, mereu s-au extins pentru Casa Poporului. şi Iordache, venind şi văzând care este volumul de lucru, eu i-am spus: "Tovarăşe vicepreşedinte, daţi-mi voie să fac transmutare", aşa îi zicea atunci la metoda asta. şi el, Iordache, s-a dus şi a spus mai departe. În ce împrejurare, nu ştiu, era în "81. În "82 am avut prima ridicare şi am mutat Schitul Maicilor, care a avut şapte mişcări în spaţiu.
- De ce Ceauşescu, care începuse să dărâme, a acceptat totuşi transmutarea?
- Pentru că începuse presa străină şi radiourile să vorbească despre demolarea oraşelor şi satelor. şi, sub presiunea acestora, a acceptat. şi a acceptat mai mult el. Ea s-a opus. Într-una din vizitele când mutam biserica, eram pe la mijlocul drumului, ea i-a zis lui: "Ai văzut, mă Nicule, că au reuşit?!". Semn, că, probabil, ei îi spusese, ca s-o liniştească: "Lasă-i mă, că tot n-o să facă mare lucru!". Deci, ea era pornită, ea era împotrivă.

La Sfânta Vineri erau deja două tabere, tabăra Pană, de partea lui Ceauşescu, şi tabăra Necşoiu, de partea Elenei
- Chiar erau fără nici un Dumnezeu oamenii ăştia, Nicolae şi Elena Ceauşescu?
- Era un lucru evident că Elena Ceauşescu nu avea nici o frică de Dumnezeu. Ba, din contră, ea se credea mai puternică decât Dumnezeu. Să vă povestesc cum a fost la Biserica Sf. Vineri. Are loc vizita oficială. Erau deja două tabere: tabăra lui Pană, de partea lui Ceauşescu, şi tabăra lui Necşoiu, de partea Elenei. şi, după vizita care a avut loc la prânz, s-au întors în primărie, şi, până să se redacteze nota de cancelarie, Necşoiu, cu altă grupă care ţinea cu ea, primise dispoziţie de la ea ca să dărâme Sf. Vineri. Era într-o vineri, v-am spus. Vizita s-a terminat la ora unu şi, aproximativ într-o oră, o oră şi jumătate, a fost chemat părintele paroh Gelu şi a început demolarea.
- Spuneţi-ne, vă rog, patriarhul nu a avut nici un cuvânt de spus la Sf. Vineri sau la celelalte biserici demolate?
- Dacă ar fi să vorbim aşa, despre Sf. Vineri, eu lucram la proiectul transmutării, a fost o chestiune prin surprindere. Dar vreau să vă spun că aşa cum se cerea avizul Departamentului Cultelor, aşa se cerea şi avizul patriarhiei. şi atunci, pentru toate bisericile care s-au demolat sau s-au mutat, patriarhia nu a dat nici un fel de aprobare. Mulţi spun că patriarhia dat aviz. N-a dat. Patriarhia nu a dat niciodată aviz de dărâmare. Chiar la Schitul Maicilor a fost o problemă până când au fost de acord. Justin Moisescu i-a spus unui alt episcop, Roman, de faţă cu mine: "Măi, Romane, tu crezi că dacă noi nu suntem de acord cu mutatea, ei o vor lăsa acolo?" În ce-l priveşte pe domnul Cumpănaşu, ţin încă o dată să vă spun că am colaborat foarte bine, legat de toate obiectivele de cult cu care m-am confruntat. Dânsul a participat la ele, m-a felicitat şi a căutat, pe cât a fost posibil, să le salveze, nu să le lase la demolare.