Cancerul oral, tot mai frecvent printre tineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Boala este favorizată de consumul de alcool şi de tutun, dar şi de infecţia cu HPV. Circa 85 la sută din îmbolnăvirile de cancer oral se înregistrează în rândul bărbaţilor, susţin medicii.

Potrivit statisticilor, numărul cazurilor de cancer oral creşte de la an la an. Specialiştii spun că unul dintre motive este că, în ultimele decenii, numărul fumătorilor a atins cote alarmante. Cei mai predispuşi la acest tip de cancer sunt bărbaţii tineri, cu vârste de până în 50 de ani, iar explicaţia pentru acest lucru este aceea că tot mai mulţi bărbaţi sunt purtători ai tulpinilor cancerigene ale virusului Papilloma uman (HPV).

Anul trecut, oamenii de ştiinţă americani de la Universitatea Georgetown au constatat că peste 50 la sută din totalul cazurilor noi de cancer oral au drept cauză infecţia cu HPV. „Acest tip de cancer este vindecabil, cu condiţia să fie descoperit în stadiul zero spre unu. Tratamentul se realizează cu ajutorul terapiilor chirurgicale şi radioterapice", explică medicul primar O.R.L. Tudor Adrian George de la Clinica Urechii din Bucureşti.

Important este ca orice modificare de la nivel oro-facial să fie comunicată medicului în cel mai scurt timp. Primul semn care ar trebui să ridice suspiciune de boală este creşterea exagerată în volum a ganglionilor. De asemenea, se va observa că, la palpare, aceştia devin duri şi imobili. Potrivit medicilor, ganglionii sunt singurii care suferă modificări în majoritatea tipurilor de cancer oral, de exemplu în cancerul limbii, al sinusurilor sau al amigdalelor. Frecvent, acest simptom de boală este însoţit de dificultate la înghiţire.

Atenţie la sângerările nazale!

Sângerările nazale care persistă mai mult de o săptămână trebuie comunicate medicului. În general, acestea sunt un semnal pentru cancerul de sinus nazal, o formă rară de cancer oral cu evoluţie lentă. În general, sângerările de la nivelul nasului sunt ignorate, având loc numai la nivelul unei fose nazale şi, adesea, sunt puse pe seama altor factori (de exemplu, spargerea unui vas de sânge). În acelaşi timp, apare obstrucţia totală a foselor nazale, iar persoana în cauză va observa că şi-a pierdut mirosul.

Salivarea în exces, frecventă

Un alt posibil semn de cancer oral este secreţia de salivă mai mare decât de obicei. Acest simptom este specific cancerului limbii, aşa-numit de bază de limbă. Pe lângă salivarea în exces, acest tip de cancer se mai manifestă şi prin durere în zona gâtului, dificultate la înghiţire şi prin creşterea în volum a ganglionilor. Alte semne care ar trebui să ridice suspiciune sunt modificarea vocii şi rănile de la nivelul buzelor, gingiilor sau din interiorul gurii.

Cum se face corect prevenţia

Renunţarea la fumat şi consumul moderat de alcool joacă un rol esenţial în prevenirea cancerului oral. De asemenea, se recomandă un comportament sexual responsabil, pentru a preveni infecţia cu HPV. „În plus, se vor evita obiceiurile care slăbesc sistemul imunitar, deoarece un alt virus responsabil de cancerul oral este Epstein-Barr", subliniază medicul Tudor Adrian George.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite