GlaxoSmithKline pune capăt plăţilor informale

GlaxoSmithKline pune capăt
plăţilor informale

GlaxoSmithkline a primit o amendă de trei miliarde de dolari în Statele Unite anul trecut, pentru că şi-a promovat ilegal anumite medicamente FOTO Shutterstock

Acţiunile GlaxoSmithKline (GSK) au fost afectate după ce producătorul de medicamente a anunţat că nu va mai plăti doctorii pentru a prescrie medicamente  şi nu-i va mai plăti nici pe reprezentanţii de vânzări în funcţie de numărul de prescripţii medicale eliberate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Compania GlaxoSmithKline a declarat într-un interviu pentru „New York Times” că va pune capăt acestor practici, iar acţiunile au scăzut cu aproximativ 2% la 51 de dolari.

În plus, GlaxoSmithKline a mai declarat că nu va mai sponsoriza doctorii să participe la conferinţe medicale începând cu 2016. Această practică a fost interzisă în Statele Unite, dar în multe alte ţări este în continuare legală. Compania plăteşte în prezent aproximativ 82 de milioane de dolari către doctori pentru ca aceştia să participe la conferinţe, potrivit „Reuters”.

Andrew Witty, CEO-ul companiei a negat faptul că această mişcare ar avea legătură cu investigarea oficială privind practicile neortodoxe întreprinse de către companie în China (autorităţile din China au acuzat compania că ar fi mituit medici şi oficialităţi cu aproape 500 de milioane de dolari, pentru a-şi mări vânzările de medicamente). Andrew Witty a declarat pentru „The Times” că acţiunea de a opri plăţile către doctori în Statele Unite reprezintă o încercare de „a ţine pasul cu schimbările legislative”. Legea transparenţei din Statele Unite obligă producătorii de medicamente să raporteze toate plăţile efectuate către doctori.

De asemenea, tot în SUA, unde este cea mai mare piaţă de medicamente din lume, numeroase companii au fost acuzate că se folosesc de tactici agresive de marketing pentru a-şi vinde medicamentele. GSK a fost nevoită să plătească guvernului american trei miliarde de dolari anul trecut, în legătură cu acuzaţiile potrivit cărora compania ar şi-ar fi promovat ilegal anumite medicamente (este cel mai mare caz de corupţie din sănătate în Statele Unite).

Criticii din industrie susţin faptul că, exemplul GSK le va forţa şi pe celelalte companii farmaceutice să oprească plăţile către doctori.

Plata către doctori pe care o făcea GSK, la fel ca multe alte companii din industria farmaceutică, a fost criticată de către comunitatea medicală care susţine că această practică ar putea avea o influenţă negativă asupra prescrierii de medicamente de către doctori. 

 

citeste totul despre: