Depresia, pe locul al doilea al bolilor care afectează capacitatea de muncă
0Depresia este cea de a doua cauză, după durerile de spate, care afectează capacitatea de muncă la nivel global, conform unui studiu.
Depresia trebuie tratată ca o prioritate globală în ceea ce priveşte sănătatea, spun cercetătorii care au comparat depresia clinică cu peste 200 de alte boli şi afecţiuni care influenţează capacitatea de muncă a oamenilor. Pe plan mondial, doar o mică porţiune a pacienţilor care suferă de depresia are acces la tratament, spun specialiştii de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Impactul depresiei variază de la ţară la ţară şi de la regiune la regiune. De exemplu, cele mai mari rate ale depresiei s-au înregistrat în Afganistan, iar în Japonia au fost cele mai scăzute. În Marea Britanie, depresia a fost pe locul trei, notează BBC.
„Depresia este o problemă majoră şi trebuie, cu siguranţă, să îi acordăm o atenţie mai mare decât acum. Mai sunt multe de făcut în ceea ce priveşte informarea oamenilor şi chiar în găsirea unor tratamente mai bune. Povara acestei boli este diferită de la ţară la ţară, are tendinţa de a fi mai prezentă în ţările sărace sau de un nivel economic mediu, şi întâlnită mai rar în ţările bogate“, declară doctorul Alize Ferrari de la Universitatea din Queensland, Australia.
Ceea ce o persoană consideră că îi afectează capacitatea de muncă, pentru alta poate însemna altceva. „Există multe implicaţii culturale şi interpretări ale depresiei şi tocmai din această cauză informarea oamenilor despre această problemă şi despre simptomele ei este foarte importantă“, adaugă dr. Ferrari. OMS a lansat recent un plan global pentru informarea autorităţilor şi a oamenilor de rând, semnalând problemele pe care le cauzează pe plan mondial această afecţiune.
Citeşte şi:
Pastele din făină albă, carnea roşie şi sucurile carbogazoase cresc considerabil riscul de depresie, arată un nou studiu.
Ce înseamnă să fii „aproape deprimat“
Să fii „aproape deprimat“ nu înseamnă să suferi de depresie. Este doar o stare de spirit proastă, care te poate face să te simţi obosit şi lipsit de energie. Nu vei putea savura momentele bune ale vieţii şi nici nu vei avea randament la serviciu. Este o zonă gri, aflată între cea neagră, a depresiei, şi cea albă, a dispoziţiei normale.
Generaţia „Xanax“: antidepresivele ca stil de viaţă
Într-o lume în care atacurile de panică par să se transforme în banalităţi, medicamentele folosite în tratamentul anxietăţii devin un bun comun. Costurile „stăpânirii de sine“ vin însă, de cele mai multe ori, cu un risc pe măsură: dependenţa.