Apneea în somn poate creşte riscul de gută

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele care suferă de apnee în somn au un risc mai mare de a dezvolta gută, arată un studiu citat de nytimes.com.

Noua cercetare arată că apneea obstructivă - o tulburare care duce la pauze repetate ale respiraţiei în timpul somnului - este asociat cu o creştere a riscului de artrită gutoasă, potrivit nytimes.com.

Oamenii de ştiinţă au urmărit timp de şase ani, aproape 80.000 de persoane cu apnee şi fără şi au observat că, pe parcurs, 4,9% din cei care aveau apnee au devoltat şi gută, comparativ cu 2,6%, din cei care nu sufereau de această tulburare de somn.

Ambele afecţiuni – guta şi apneea – sunt asociate cu obezitatea, tensiunea arterială, diabetul şi alte afecţiuni, dar chiar şi eliminând aceşti factori, legătura dintre gută şi apnee rămâne, susţin cercetătorii care şi-au publicat studiul în jurnalul „Arthritis & Rheumatology“.

Mecanismul prin care apneea în somn influenţează guta este neclar, recunosc oamenii de ştiinţă, dar, afirmă ei, reducerea oxigenării sângelui provocată de apnee favorizează producţia de acid uric.  Acumularea de acid uric şi de cristele în articulaţii duce la apariţia inflamaţiilor şi a durerilor specifice gutei.

În cazurile grave de apnee în somn, cel mai eficient tratament constă în folosirea unui dispozitiv respirator denumit CPAP. Acesta aplică o presiune pozitivă continuă, aplicată la nivelul la nivelul căilor respiratorii printr-o mască purtată pe toată durata somnului.

Guta poate fi tratată cu ajutorul medicamentelor şi a dietei restrictive.  

Unul dintre autorii principali ai studiului, Milica Blagojevic-Bucknall, lector la Universitatea Keele, a explicat că cercetarea nu dovedeşte o relaţie directă cauză-efect. Cu toate acestea, a adăugat specialistul, este posibil ca pacienţii care-şi tratează apneea să reducă şi riscul de gută severă.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite