Ping-pong cu geniul

Cel mai inteligent om din lume a refuzat şi faima, şi primul milion de dolari. Trăieşte izolat şi joacă ping-pong cu un perete.

Dincolo de toţi norii aceştia de cenuşă sunt oameni la care nu se poate ajunge, oameni complicaţi în simple apartamente de bloc. La Sankt-Petersburg trăieşte Grigori Perelman, un bărbat la 44 de ani, destul de plictisit. El este considerat cel mai inteligent om din lume. El cântă la vioară, el este purtat prin viaţă de femeia care l-a purtat, cândva, în pântec, prin labirintul unui imperiu întunecat, rece şi sărac. El este întreţinut de mama lui, dintr-o pensie de 60 de dolari. El a învăţat ce este o cifră în Uniunea Sovietică. El, spre deosebire de colegii lui de generaţie, nu a ajuns nici inginer, nici oligarh.

El a rezolvat conjectura lui Poincaré, care chinuia geniile de peste un secol. El a refuzat Medalia Fields, căreia noi, cei lipsiţi de orice geniu, noi cei „normali" şi ignoranţi, îi mai spunem şi „Nobelul pentru matematică".

El nu a vânat recompense. El a refuzat, nu demult, un milion de dolari, recompensa pe care Clay Mathematics Institute i-a oferit-o. El a refuzat faima, el a spus că nu vrea să fie expus ca un animal, el, care poartă acelaşi banal fes albastru dintotdeauna, este, mai ales, modest: „Nu sunt un erou". El a mărturisit că este onest (ştiţi cum se spune onest în limba rusă?) şi că vrea doar să fie lăsat în pace, adică în idealul, în fericirea lui, unde nu află lipsuri şi totul se poate rezolva.

El, onest şi intangibil, locuieşte într-o cameră mizeră, plină de gândaci, el nu doarme într-un pat, ci pe jos, pe o saltea murdară pe care a primit-o de la nişte alcoolici. El merge cu metroul, poartă, cu demnitate, o barbă, nu îşi taie nici unghiile, nici părul. „De ce să o fac, dacă tot cresc?", a întrebat, dar nimeni nu i-a dat un răspuns logic şi complet. El a rostit această frază care atinge esenţa societăţii noastre, societate modernă şi absurdă: „Nu cei care rup standardele etice sunt priviţi ca nişte extratereştri, ci persoanele care trăiesc izolate, ca mine".

Când înalţi birocraţi de la Universitatea Stanford i-au cerut un CV, Grigori Perelman a apelat la înţelepciunea, pe care noi, ceilalţi, lipsiţi de orice geniu, moderni, conformişti şi absurzi, am uitat-o. El a zis: "Dacă ei îmi cunosc munca, nu au nevoie de CV-ul meu. Dacă au nevoie de CV-ul meu, înseamnă că nu îmi cunosc lucrările. Şi atunci...". Şi atunci nu le-a trimis rezumatul vieţii şi muncii lui, care, de altfel, nici nu pot fi rezumate.
El a abandonat matematica. Nu a vrut să dezvăluie de ce. A lăsat de înţeles că explicaţia e prea personală, prea dureroasă şi nu ne priveşte. Acum, el joacă ping-pong de unul singur, doar el şi un perete. Şi nu mai are nimic de demonstrat.