Un FNI cu sutană

În cazul Teodosie, Biserica Ortodoxă s-a plasat într-o asurzitoare şi inexplicabilă tăcere.

Dacă alăturăm afacerea FNI de faptele de dată recentă ale Înalt Preasfinţitului Teodosie, putem observa o uimitoare asemănare în ceea ce priveşte ingredientele şi modul de operare: capitalul de pornire, naivii, multiplicarea averii, exitul şi păgubaşul final.

Capitalul de pornire. Sorin Ovidiu Vîntu a venit la Bucureşti cu bani din niscaiva afaceri interjudeţene - buticuri, ziar şi valorificarea superioară a cupoanelor lui Văcăroiu. Cu ei a pus bazele Gelsor şi SOV Invest. Teodosie a pus la bătaie opt mii de metri pătraţi de teren, moştenire de la părinţi, pe care i-a donat bisericii ca să ctitorească o mănăstire.

Naivii. FNI promitea investitorilor creşterea spectaculoasă a unităţii de fond pe lumea aceasta, iar Teodosie promitea credincioşilor - persoane fizice şi juridice - iertarea păcatelor pe lumea cealaltă.

Multiplicarea averii. Umflarea din burtă a valorii unităţilor de fond şi garanţia totală acordată de stat prin CEC au sporit încrederea investitorilor, care s-au dus ca oile să-şi depună banii la FNI. Sentimentul că pun banul la temelia unei lucrări creştineşti i-a făcut pe credincioşi să doneze sume însemnate pentru mănăstirea ctitorită de Teodosie, a cărei avere a crescut într-un deceniu de cel puţin zece ori.

Exitul. Sorin Ovidiu Vîntu a ieşit din acţionariatul Gelsor şi SOV Invest la apogeul FNI, dar şi-a lăsat acolo interpuşii, Nicolae Popa şi Ioana Maria Vlas. Aceştia şi-au făcut „exitul", în condiţii mai puţin onorabile, după ce fondul s-a prăbuşit şi banii au dispărut. Teodosie şi-a făcut „exitul" la notar: a înfiinţat o fundaţie în care şi-a vârât toate neamurile şi în patrimoniul căreia a transferat 90 la sută din averea mănăstirii, punându-se pe sine preşedinte.

Aici, trebuie să recunosc, intervine o deosebire majoră. Dacă în cazul lui Teodosie putem să identificăm relativ uşor patrimoniul care a fost însuşit, să punem mâna pe el şi să strigăm „Este!", în afacerea FNI lucrurile sunt ceva mai complicate. Şi asta chiar e o întrebare: dacă Ioana Maria Vlas e săracă lipită, iar Nicolae Popa ţipa disperat după bani din Indonezia, atunci unde oare or fi ajuns sutele de milioane de dolari de la FNI?

Şi ajungem la păgubaşul final. Păgubiţii FNI au câştigat câteva procese cu statul, care garantase integral valoarea unităţilor de fond. În consecinţă, statul, prin AVAS, smulge anual tranşe uriaşe din buget pentru plata despăgubirilor şi nu prea se întrevăd şanse să-şi recupereze vreodată paguba. În cazul Teodosie, Biserica Ortodoxă s-a plasat într-o asurzitoare şi inexplicabilă tăcere. Patriarhul aruncă povara aflării adevărului pe ierarhul locului, ÎPS Pimen, iar ierarhul locului nu permite nimănui amestecul în treburile sale interne. Gândul păcătos ne împinge să credem că practicile lui Teodosie sunt prea răspândite ca să poată fi sancţionate, iar gândul pios ne îndeamnă să spunem că Biserica face exact ceea ce scrie la Cartea Sfântă: întoarce şi obrazul celălalt. Cam cum face şi statul, prin AVAS.

PS: Vântu a fost eliberat. O fi fost, acum, obrazul stâng sau obrazul drept?