Băsescu, prins de febra aurului

Aurul care ne poate scoate din sărăcie nu e la Roşia Montană.

Să zicem că ecologia este, aşa, un fel de fudulie. Să admitem că ar fi o prostie să nu exploatăm zăcămintele de aur, mai ales acum în plină criză, când metalul galben se duce la preţuri astronomice. Să acceptăm că 200 de tone de aur în rezerva naţională ar da mai multă siguranţă în vremuri în care dolarul şi euro nu mai sunt ceea ce au fost cândva. Să-i dăm crezare preşedintelui Traian Băsescu în dorinţa sa pragmatică de a începe cât mai repede exploatarea de la Roşia Montană.

Să ne imaginăm că avem deja cele 200 de tone de aur în rezerva Băncii Naţionale. Ar fi România o ţară mai bine administrată? Ar fi un stat mai puţin corupt? Ar fi economia noastră mai competitivă pe plan internaţional? Ar fi nivelul de viaţă al populaţiei mai ridicat? Ar avea tinerii mai multe motive să rămână să lucreze în ţara lor?

Aurul nu le rezolvă pe toate şi, din păcate, singur nu rezolvă nimic. Judecând pragmatic, chiar stocarea unei rezerve de aur reprezintă un cost. Ca să ţii aurul, trebuie în cheltuieşti nişte bani pe care trebuie să-i iei din veniturile produse de economie. Evident, în cazuri disperate, poţi vinde din rezervă, dar atât.

După descoperirea Americilor, Imperiul Spaniol a cunoscut cel mai mare aflux de aur pe care o naţiune şi-l poate imagina. Un adevărat Gulf Stream de aur a traversat Oceanul, făcând din Spania o putere globală. Dar nu a durat mult. Naţiuni mult mai sărace din Nordul Europei şi-au dat seama că este mai important să faci aurul, decât să-l aduci de peste mări şi ţări. Asta a însemnat comerţ, sistem bancar, revoluţie industrială, capitalism. În secolul trecut, Japonia, fără resurse, a reuşit miracolul economic. A urmat Coreea de Sud, o altă ţară renăscută după un război devastator. De cealaltă parte, ţări africane ultrabogate în aur, argint, diamante sunt la polul sărăciei, cu populaţia în pragul extincţiei. Bogăţiile uluitoare de care dispun le-au adus numai nenorociri.

Putem spune râzând: „Bine domnule, România e în Africa?" Nu e. Dar cu ce ne-am ales din contractele pe care statul român le încheie de 20 de ani? Tot la noi se zice că e prost ăla care dă, nu ăla care cere. Dar, dacă până acum am fost atât de „proşti", ce ne face să credem că, de aici încolo, vom fi mai „deştepţi"?

Aurul care ne poate scoate din sărăcie nu e la Roşia Montană. Aurul României este în mintea şi în braţele oamenilor din această ţară. De ce nu exploatăm acest aur domnule preşedinte? De ce nu punem ca prioritate naţională formarea unui mediu antreprenorial performant, capabil să scoată aur din profitul unei economii competitive? Acest zăcământ nu se va epuiza niciodată.