Lumea lui Salman Rushdie

Deşi celebritatea i-a fost adusă de „Versetele satanice“, Salman Rushdie se simte mult mai ataşat de „Copiii din miez de noapte“.

Pe bună dreptate: „Midnight's Children" e un roman fabulos. Acţiunea se desfăşoară în India şi în Pakistan. Fragmentul ales pentru astăzi şi continuat în zilele următoare se referă la Paskistan.

„A fost odată ca niciodată, în principatul Kif din nordul îndepărtat, un prinţ care avea două fete frumoase, un fiu la fel de chipeş, un automobil Rolls-Royce nou-nouţ şi relaţii excelente cu politicienii. Prinţul sau nababul credea neabătut în progres, motiv pentru care aranjase logodna fiicei mai mari cu băiatul prosperului şi binecunoscutului general Zulfikar; cât despre fata cea mică, avea mari speranţe s-o poată mărita chiar cu fiul preşedintelui. Legat de maşină, prima văzută vreodată în valea aceea străjuită de munţi, o iubea aproape la fel de mult ca pe copii; îl supăra că supuşii lui, care se obişnuiseră să folosească drumurile din Kif pentru ocazii mondene, certuri şi jocuri gen «punct lovit la scuipătoare», refuzau să se dea la o parte din faţa ei. A emis o proclamaţie prin care arăta că maşina reprezintă viitorul şi că trebuie să i se facă loc, oamenii au nesocotit anunţul, chiar dacă fusese lipit pe vitrinele magazinelor, pe ziduri şi, din câte se zvonea, chiar pe părţile laterale ale vacilor. Al doilea anunţ a fost şi mai categoric şi le-a ordonat cetăţenilor să se dea din drum când auzeau claxonul maşinii. Cu toate acestea, locuitorii din Kif au continuat să fumeze, să scuipe şi să se răţoiască unii la alţii pe străzi. Al treilea anunţ, împodobit cu un desen îngrozitor, atrăgea atenţia că din clipa aceea maşina îi va călca pe toţi cei care nu se dădeau la o parte la auzul claxonului maşinii. Kifişii au completat desenul de pe afiş cu imagini noi, chiar mai scandaloase, pe urmă însă nababul - care era un om bun, dar care ajunse la capătul răbdării - şi-a pus în practică ameninţarea. Când renumita cântăreaţă Jamila a sosit cu familia şi cu impresarul ei ca să se producă la logodna verişoarei sale, maşina a dus-o fără probleme de la graniţă la palat, iar nababul a rostit mândru: «Nici o grijă, acum maşina e respectată. Progresul şi-a spus cuvântul».

Mutasim, fiul nababului, care călătorise peste hotare şi îşi pieptănase părul lins, reprezenta o sursă de griji pentru tatăl lui; căci, deşi era atât de chipeş încât, ori de câte ori se plimba prin Kif, fetele cu bijuterii de argint prinse la nas leşinau sub dogoarea frumuseţii lui, nu părea interesat de asemenea lucruri, mulţumindu-se cu poneii de polo şi chitara la care interpreta nişte cântece occidentale ciudate. Purta sahariene pe care portativele muzicale şi denumirile de străzi în limbi străine se ciocneau de corpurile semidezbrăcate ale unor fete cu pielea rozalie. Dar când Jamila Cântăreaţa, ascunsă în spatele unei burqa împodobite cu brocarturi, a ajuns la palat, Mutasim cel Frumos - care, fiind plecat atât de des în străinătate, nu auzise de accidentul ei - a început să-şi dorească obsesiv să-i vadă chipul, îndrăgostindu-se lulea de ochii trişti pe care îi întrezărise prin cearşaful găurit." ;

Salman Rushdie - „Copiii din miez de noapte", Editura Polirom, 2007