Înjuraţi-mă, vă rog!

Se mai întâmplă, într-o chestiune sau alta, un ales să-şi schimbe părerea.

Zice o vorbă din bătrâni: „mai bine cu un deştept la pagubă decât cu un prost la câştig". Mulţi or să mă înjure şi or să mă huiduiască pentru că o să afirm cu toată convingerea că Adrian Severin, legal, nu a greşit cu nimic. Acum greşeşte şi se comportă ca un premiant convins că nu greşeşte niciodată. Mă cunosc cu el de peste 30 de ani. Îmi aduc aminte că, în 1991, când se discuta Legea privatizării, împreună am susţinut un amendament care prevedea că 1% din veniturile rezultate se vor constitui într-un fond de burse pentru a trimite studenţi români în străinătate. Până astăzi, asta ar fi însemnat peste 500.000 de oameni. A căzut cu un vot diferenţă. Să cred acum că omul acesta a luat-o razna la bătrâneţe? Să fim serioşi! Graniţa dintre consultanţă, lobby şi vânzarea votului e sinuoasă şi arbitrară. Ea depinde de cuvinte aruncate prin legi şi reglementări mai mult sau mai puţin deştepte, rezultat al unor interese politice conjuncturale. Prudenţa înţeleaptă a lui Warren Buffet, patriarhul investiţiilor, îl face să exclame: „Dacă e îndoielnic că o acţiune la care vă gândiţi este înăuntrul sau în afara graniţei, mai bine uitaţi-o".

Afirmaţia lui ţine însă de percepţie. Nu stă nimeni să facă analiza juridică. Colegii politicieni îşi sfâşie competitorul, presa vinde făcând victime, publicul condamnă gladiatorul căzut. Trecem superficial mai departe. Istoria omului nu contează. Nu are importanţă că e unul dintre părinţii legislaţiei, care a reaşezat economia de piaţă în ţara lui, că a făcut enorm de multe în politica europeană, că e sclipitor de inteligent (calitate ce uneori dă brânci orgoliului către prostie). Tot aşa de neimportant este că nişte ziarişti, fără ştiinţa celui în cauză, ilegal şi imoral, l-au înregistrat, au lipit bucăţi de film disparate pentru a-şi proba teza: Parlamentul European e corupt şi perfect inutil. Deşi tind să fiu de acord cu ei, nu le pot aproba mijloacele.

Mi se va spune că uit aspectul moral al chestiunii. Alesul este trimis într-un for, oricare ar fi el, pentru a reprezenta interesele publicului. Care sunt acelea? Nu cumva cel mai mic numitor comun al determinărilor individuale şi corporatiste îl urmărim pentru a lua o decizie? Important este ca toate vocile să se facă auzite pentru a ajunge la un compromis rezonabil. De aceea, lobby-ul este legitim şi necesar. Şi NGO-uri reprezentând minorităţi, colectivităţi, interese de grup sau pur şi simplu idei, şi corporaţiile contribuie la dezbatere. În filosofia luptei de clasă, din nou mi se va spune că, astfel, resursele financiare sunt cele care determină rezultatul. Da, aşa este. E normal şi e bine. Capitalul se strânge cu idei, cu energie pozitivă, din „lăcomia binefăcătoare" a oricărei acţiuni umane, cum spune Friedrich von Hayek. Corporaţiile nu sunt diavolul, nu asupresc, ci produc. Au dreptul să se apere.

Un ales a dat consultanţă pentru o firmă de lobby, ceea ce este perfect legal sau a făcut lobby. Greu de răspuns şi, totodată, nerelevant. Singura regulă de bun-simţ ce se aplică şi în Parlamentul European este aceea că, atunci când ai un interes personal, te abţii de la vot. Se mai întâmplă, într-o chestiune sau alta, un ales să-şi schimbe părerea. Imediat va apărea suspiciunea că undeva e o conspiraţie, că schimbarea provine dintr-o manoperă vinovată. Nimeni nu este preocupat de faptul că a emite această ipoteză se cheamă proces de intenţie. În cele din urmă, singurul arbitru al moralităţii aleşilor este propria conştiinţă. Pot fi schimbaţi la alegerile următoare. Şi acea opţiune va fi însă rezultatul unei imagini pornite din vorbele şi gesturile proprii ori din argumentele şi minciunile celorlalţi. Nu va avea vreo mare legătură cu personalitatea celui în cauză.

Trăim într-o ţară murdară, în fapt şi în gânduri. Ne murdărim unii pe alţii. Ne acuzăm de corupţie, de furt, de tot felul de crime abominabile. Avem două milioane de români sub cercetare penală. Începem chiar şi noi înşine să credem că suntem un popor blestemat. Uscături există cu siguranţă. Şi printre politicieni, şi printre cei care au făcut bani. Există îmbogăţiţi de război, capitalism de cumetrie, fraude. Există însă şi mulţi, foarte mulţi oameni cinstiţi. Şi mai există şi prezumţia de nevinovăţie. Acum puteţi să mă înjuraţi!