Golănie şi atitudine

La noi, sistemul de valori şi criteriile profesionale nu sunt cristalizate. Ele permit interpretarea năroadă, improvizaţia, impostura.

Păcatul industriei româneşti de media este că, deşi raportează despre evenimente reale, pe ecran ies tot desene animate pentru copiii proşti. Apoi, umbrele chinezeşti sunt comentate în paginile tipărite sau pe internet. Se îndepărtează cu încă un pas de realitate. Imaginaţia, zelul, convingerile prefabricate transformă oamenii în măşti de carnaval. Prevalează imaginaţia şi procesul de intenţie. „Hai, bă, nu vezi, e evident!" şi apoi fabulaţia se transformă în adevăr. „Am citit în ziar", „am văzut la televizor" garantează veridicitatea faptelor. Oamenii sunt puşi în insectar, primesc etichete, ştampile care îi urmăresc o viaţă.

Argumentul ultim e conspiraţia. „L-a făcut ăla!", „mamă, ce i-au tras-o ăia!", „ăştia-stari, mă!".

Ăştia şi ăia sunt entităţi abstracte de la noi din bătătură sau de peste mări şi ţări. Uite aşa ajungem să credem în basme. În lumea cea mai potrivită pentru apariţia salvatorilor pe cai albi. Tărâmul ideal pentru populismul cel mai deşănţat. Nu se întâmplă numai la noi.

În America, Donald Trump caută prin gunoaie certificatul de naştere al lui Barack Obama pentru a afla dacă preşedintele e legitim. Profită apoi de zgomotul creat pentru a anunţa că, dacă va fi ales preşedinte, va introduce o taxă de import de 25% pentru produsele chinezeşti şi astfel va proteja locurile de muncă „of the hardworking American people".

În Europa, un pitic în căutarea virilităţii pierdute, disperat că pierde alegerile, îşi trimite avioanele în Libia, secondat de un moşneguţ care îşi clamează virilitatea aducătoare de voturi. Gospodina din spatele lor rămâne acasă pentru că ea îşi ia petrolul de la ruşi. Evident, la televizor, totul se petrece sub flamura victorioasă a libertăţii şi democraţiei.

Şi totuşi, acolo, între realitate şi percepţie, drumul nu e aşa de lung. Fascinaţia spectacolului este aceeaşi, la noi sistemul de valori şi criteriile profesionale nu sunt cristalizate. Ele permit interpretarea năroadă, improvizaţia, impostura.

Omul modern pluteşte într-o mare de informaţie: telefonul, computerul, publicaţiile scrise au grijă să îl conecteze oriunde ar fi. Vrea, nu vrea, este victima agresiunii. Dincolo de nevoia utilitară, o impune respectul faţă de sine, nevoia de reprezentare, statutul social şi profesional.

De aceea, manipularea are picioare scurte. Cavalerii neprihăniţi mor repede. Hitler nu ar mai face carieră astăzi. Şi serviciile secrete sunt instrumente ineficiente, şefii lor dau din umeri nedumeriţi de cele ce se întâmplă în Libia, sau cum de n-a avut Saddam arme prohibite.

Doar prostia îi face pe politicieni să ia în serios scandalul dintre doi indivizi pentru controlul unui canal de televiziune, iar pe aceştia să creadă că prin puterea mediatică pot ciuguli din contractele cu statul. Şi atunci se ajunge la absurd. Instituţiile statului sunt folosite pentru a ţine partea unuia sau a celuilalt. De dragul câştigului imediat şi nelegitim, unul e bun, celălalt e rău. Unul e eliminat, celălalt e folositor, o vreme.

Lăsaţi în tigăneala lor, cel „bun" şi cel „rău" ar dispărea de la sine, prin competiţie. Oricum sunt la fel. Tot circul e praf în ochi să nu vedem mai departe.

Într-o societate necoaptă, astfel de întâmplări par catastrofe planetare. Timpul, inteligenţa şi discernământul oamenilor despart apele. O să dispară atât interesul pentru înregistrările apărute ca din senin, cât şi practicile mafiote în afacerile cu vaca statului. Altele sunt problemele noastre: libertatea competiţiei, limitarea birocraţiei şi a puterii politicienilor, educaţia, sănătatea, folosirea inteligentă a resurselor. Acestea constituie agenda publică. Chiar ne-am plictisi dacă am vorbi numai despre ele?

De la divertisment la tonul serios sunt o mulţime de nuanţe. Oricum, presa nu înseamnă doar reprezentare obiectivă, dar şi atitudine, un punct de vedere, provenit nu din conexiuni întâmplătoare, ci din convingerile unei filosofii. Aşa, ea devine eficientă în propagarea agendei publice. Altfel e golănie.