Blestemul celui mai scump ceas din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şeicul miliardar Saud Bin Mohammed Al-Thani a murit în urma unor probleme cardiace, la vârsta de 48 de ani, cu numai două zile înainte să scoată la licitaţie preţiosul ceas de buzunar realizat de Patek Phillipe în 1933. FOTO mirror.co.uk
Şeicul miliardar Saud Bin Mohammed Al-Thani a murit în urma unor probleme cardiace, la vârsta de 48 de ani, cu numai două zile înainte să scoată la licitaţie preţiosul ceas de buzunar realizat de Patek Phillipe în 1933. FOTO mirror.co.uk

„Sfântul Graal al ceasurilor“, cum a fost numit ceasul de buzunar realizat de Patek Phillipe în 1933 şi vândut săptămâna trecută la licitaţie pentru suma de 19 de milioane de euro, le aduce ghinion proprietarilor.

Cel mai complex ceas creat vreodată, vândut zilele trecute în cadrul unei licitaţii organizate la Geneva, în Elveţia, ar putea să aibă o legătură cu moartea fostului proprietar, şeicul miliardar Saud Bin Mohammed Al-Thani, fost minstru al culturii în Quatar, notează presa britanică.

Acesta a murit în urma unor probleme cardiace, la vârsta de 48 de ani, cu numai două zile înainte să scoată la licitaţie preţiosul ceas de buzunar realizat de Patek Phillipe în 1933. Saud Bin Mohammed Al-Thani a achiziţionat ceasul în urmă cu 15 ani, pentru aproape opt milioane de euro, bogătaşul hotărând să-l ofere anul acesta casei de licitaţii Sotheby's în schimbul unor datorii pe care le avea. Moartea subită a şeicului, care locuia la Londra şi era cunoscut ca unul dintre cei mai mari colecţionari de artă din lume, a scos la iveală şi alte întâmplări nefericite legate de istoria ceasului. 

Astfel, primul său proprietar, bancherul Henry Graves, care i-a comandat legendarului ceasornicar Patek Phillipe, în 1925, un ceas unic în lume, a fost primul care ar fi înţeles că ceasul este ocrotit de puteri malefice. La numai şapte luni după ce Graves a intrat în posesia ceasului, cel mai bun prieten al său a murit. Curând, fiul său, George, a murit şi el, strivit într-un accident de maşină.

image

Botezat „Supercomplication Henry Graves”, ceasul de buzunar a rămas vreme de 56 de ani cronograful capabil de operaţiuni cu cel mai mare grad de complexitate din lume. În prezent, el este depăşit la acest capitol de operaţiunile complicate realizate de computere. Realizat din aur, ceasul are 24 de funcţii, printre care un calendar infinit, arată fazele lunii, timpul sideral şi oferă indicaţii orare pentru răsăritul şi apusul soarelui setate pentru oraşul New York. Ceasornicarul elveţian Patek Phillipe a făcut cercetări timp de trei ani înainte de a se apuca de realizarea ceasului şi timp de încă cinci ani a lucrat la el.

„Graalul“ ceasurilor a făcut parte din colecţia muzeului american Time Musem, desfiinţat la începutul anilor ‘90, când ceasul „Graves” a fost vândut , în 1999. Identitatea cumpărătorului nu a fost dezvăluită la acel moment, aşa cum reprezentanţii casei Sotheby’s au refuzat să comunice săptămâna trecută numele vânzătorului sau numele noului posesor.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite