VIDEO Acesta chiar a fost un meci epic! Darren Cahill: „E o partidă pe care o vezi o dată la 10 ani. Eu nu am mai trăit aşa ceva“

VIDEO Acesta chiar a fost un meci epic! Darren Cahill: „E o partidă pe care o vezi o dată la 10 ani. Eu nu am mai trăit aşa ceva“

Simona Halep

Curg reacţiile după meciul absolut fantastic dintre Simona Halep şi Lauren Davis, câştigat de favorita numărul unu după 3 ore şi 45 de minute.

Ştiri pe aceeaşi temă

A fost 4-6, 6-4, 15-13 pentru jucătoarea noastră, al treilea cel mai lung meci de la Australian Open ca durată (3h45)  şi primul ca număr de jocuri disputate, la egalitate cu un alt meci. Partida a avut 48 de gameuri, la fel ca întâlnirea dintre americanca Chanda Rubin şi spaniola Arantxa Sanchez Vicario (6-4, 2-6, 16-14, în sferturi), care deţinea recordul la Melbourne, la simplu feminin, din 1996.

"E probabil un meci pe care îl vezi o dată la 10 ani, nu cred că mi s-a mai întâmplat ca antrenor înainte. Cred că e mai uşor să joci un asemenea meci, decât să stai şi să-l priveşti. Ambele jucătoare au fost magnifice, a fost o mare luptă, tenisul a fost excelent. Nu am cuvinte, a fost un efort eroic pentru ambele, dar sunt foarte mândru de Simona", a declarat antrenorul Darren Cahill.

FOTO Ce a făcut Simona Halep în vestiar, imediat după victoria superbă cu Lauren Davis

Reacţia comentatorilor americani. „Sunt surprinsă că îşi mai poate ridica mâinile. “

citeste totul despre: