Victoria cu Ungaria a fost frumoasă, dar poate fi inutilă: toate calculele calificării într-o grupă în care nimic nu e decis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România va întâlni, vineri seară (ora 20.15, Dolce Sport 1), Cehia în ultima partidă din grupă. Soarta fetelor lui Tadici depinde de rezultatul acestui joc, dar şi de ce se va întâmpla în confruntarea Germania – Ungaria.

După două victorii cu Tunisia şi Australia şi o înfrângere cu Germania, România a furnizat o mare surpriză, învingând Ungaria la Mondialele de handbal feminin din Serbia. 

Deşi preţioasă, victoria de joi seară poate rămâne doar una de palmares pentru tricolore, în cazul în care ea nu va fi urmată de alta, vineri seară, cu Cehia (ora 20.15, Dolce Sport 1).

„Adevărul“ prezintă calculele calificării, înaintea ultima etapă din faza grupelor.

CITEŞTE ŞI:

*Cehia stă între România şi un adversar accesibil în „optimile“ Mondialului: ce a făcut până acum trupa cu care ne vom duela vineri seară în Serbia

Locul 1 în grupa D

România trebuie să învingă Cehia, iar Ungaria să treacă de Germania – nemţoaicele au patru victorii în patru meciuri – la minimum trei goluri diferenţă. Dacă vor câştiga grupa, fetele lui Tadici vor avea un adversar accesibil în „optimi“, Angola, adică echipa de pe locul 4 în grupa C.

Locul 2 în grupa D

O victorie cu Cehia va asigura poziţia secundă pentru echipa naţională, indiferent de rezultatul partidei Germania – Ungaria. Astfel, Neagu şi compania vor întâlni ocupanta locului 3 din grupa C, care acum e Spania.

Locul 3 în grupa D

Dacă România nu va învinge Cehia, iar Germania nu trece de Ungaria, atunci echipa lui Tadici se va clasa pe locul 3 şi va întâlni locul 2 din grupa C, care acum e Polonia.

Locul 4 în grupa D

România nu bate Cehia, iar Germania pierde cu Ungaria. Tricolorele vor prinde ultimul loc calificant, patru, şi vor avea cel mai dificil adversar posibil în „optimi“, adică Norvegia, care e campioana mondială.

Grupa C

1. Norvegia: 8p

2. Polonia: 6p

3. Spania: 6p

4. Angola: 4p

5. Argentina: 0p

6. Paraguay: 0p

Angola - Argentina: 33-23

Polonia - Paraguay: 40-6

Norvegia - Spania: 22-20

Paraguay - Angola: 12-37

Spania - Polonia: 26-20

Argentina - Norvegia: 18-37

Polonia - Angola: 32-23

Spania - Argentina: 25-19

Norvegia - Paraguay: 34-13

Paraguay - Spania: 9-29

Polonia - Argentina: 27-16

Angola - Norvegia: 21-26

Grupa D

1. Germania: 8p

2. Ungaria: 6p

3. România: 6p

4. Cehia: 4p

5. Tunisia: 0 p

6. Australia: 0p

Ungaria - Cehia: 35-27

Germania - Australia: 36-15

România - Tunisia: 27-17

Tunisia - Ungaria: 24-26

Cehia - Germania: 32-37

Australia - România: 13-32

Cehia - Tunisia: 28-24

Germania - România: 26-23

Ungaria - Australia: 39-15

Australia - Cehia: 10-34

Germania - Tunisia: 26-20

România - Ungaria: 21-17

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite